DE GUSTIBUS

Postat pe 29 Sep, 2016 in Ganduri | 0 comentarii

Iată că timpul dovedește întotdeauna

că împreunarile clasice nu mai sunt de actualitate și ca orice deviație poate avea succes. Astfel, cioara și-a gasit cuib între penajul sărac al cocostârcului, piticii se joacă cu fețele lor mici și joviale între butoaiele revărsate de bere și soarele își caută un loc pe cer mai aproape de muritorii pământeni.

Compromisul a devenit mod de viață și nu doar o simplă noțiune, întoarcem privirea și vedem pretutindeni mase de carne individe care aleg o cantitate mică și sigură. Am cunoscut în ultima vreme latura tot mai găunoasă a unei mari parți din umanitatea ce sălășluiește împrejur.

Patimile și complexele au părăsit scorburile și coboară încet pe scoarța cerebrală aspra a lumii care se topește în deruta toridă de vară. În plenitudinea lipsei de forță și ambiție, din ce în ce mai multe specii de la baza lanțului trofic se aseamănă cu oamenii; din ce în ce mai scunzi și mai absconși.

Umbra bolnăvicioasă sub care s-au ascuns precum gândacii de bucatarie a dat iveală unui nou mediu propice dezvoltării umane; anume umiditatea. Piepturile transpirate, palmele aspre, poza cu mă-sa, vizita la parinți din weekend, căratul pepenilor din piață, roșiile mai ieftine, rahatul altoit corespunzător cu un cearceaf curat și parfumat opulent; cadrul perfect pentru un sex imoral și apatic. Vintrele pocnesc între celule, participanții la intromisiune sunt cu gândul la prețurile din supermarket, la cum să ne desenăm o viață falsa și comodă, la cum să ne jucăm de-a urmăritul fărâmelor.

Uneori, somnul vindecă.

Alteori somnul generează monștri. Iși adulmecă lenea cognitivă și sunt ca niște actori care și-au însușit personajul și după ce piesa a luat sfârșit. Sila de calitate a ridicat kitschul la rang de icoană.

Mirosul de tămâie și mosc s-a cosmetizat abstract într-o silă de  prestanță, scorburile de care scriam mai sus s-au adâncit. O mie de pași mai departe se repeta o poveste banală cu gust rânced. Cioara, în prostia ei, este mândră că gravitează cu fală între aripile cocostârcului și piticii dansează nervos că n-au alta perspectivă. Marginile găleții în care ne aflăm sunt atat de înalte, încat se vede doar cerul și cum cerul este o țintă mult prea îndepărtată, mai bine ne facem casa între pereții cilindrici de tablă.

Deunăzi spuneam că în viață sunt lucruri mai importante decât „viața” în sine. Făceam referire la faptul că una e să trăiești o banalitate liniară timp de 365 de zile * câți ani ești pe 2 picioare și alta e să trăiești prin perspectiva succesului și a unei valori pe care ți-o adaugi.

Totul se traduce printr-o lemă falusiană:

– Prințule, nu mai fi complexat că te tragi dintr-un neam gnomic și ai un falus mic…

– Prințesa mea, ochii tăi mari îmi văd calitățile într-un mod fals.

– Prințule, mi-am strâmtat vintrele pentru tine, monstru pervers ce ești. Vreau doar să știu dacă îți poți menține aura și rolul fals pe tot parcursul procesului nostru de relaționare.

Nu pot să nu mă întreb … oare cei mici și mulți chiar își însușesc rolurile de prinți? Sau e doar o fațadă și seara când se pitesc printre perne, lacrimi de durere reală le curg pe obraji către buze și se trezesc cu un gust sărat în gură?

A.G.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.