UN LOCUITOR DIN DRUMUL TABEREI A DESCOPERIT METROUL

Postat pe 13 Oct, 2016 in Datu' pe goarna | 2 comentarii

metroulAm lăsat mașina acasă

Pentru că m-am hotărât să iau metroul. După patru zile în care am făcut cu automobilul mai mult de o oră până în Piața Unirii m-am decis. Am lăsat jivina acasă. Băi da’ de ce îi spun jivină? Că săraca nu are nici o vină. Mi-am luat inima în dinți și am căutat variante să îmi transport augusta persoană către birou.

Seara am făcut un research scurt. Care e cea mai apropiată stație de metrou de mine? Looser-ului. Și m-am culcat cu un zâmbet năstrușnic pe față. Numai gândul că a doua zi voi folosi metroul mi-a oferit un somn odihnitor și plin de vise. M-am trezit dimineață cu o vervă de nedescris. La 7.45 am părăsit apartamentul cu umbrela în mână și versurile de mai jos în căpuț și am început să merg.

„I want to live like common people
I want to do whatever common people do”

Am făcut până la metrou 15 min pe jos. Evident ca orice om inteligent în ziua în care se hotărăște să meargă pe jos, mi-am uitat căștile acasă. Nu e nimic, mi-am zis, asta o să îmi dea ocazia să observ oamenii. Poate o să și vorbesc cu ei! Am luat cartelă. Două călătorii pentru că nu eram sigur dacă voi mai repeta experiența. Pe peron o grămadă de lume. Niște fetițe dulci ca în București ciripeau gureșe despre nuș ce prof de fizică.

În 5 minute a venit și râma.

Mă introduc ușor în ea și mă pregătesc să socializez. Ete cur! Băi era metroul ăla plin de oameni nemulțumiți de serviciul lor! Eram împresurat de ei! Aveau niște fețe de ora închiderii cum nu vă imaginați! Cred că eram singurul idiot cu zâmbetul pe față. Am hotărât că nu vreau ca această experiență să îmi fie întinată de o mână de oameni. Pe ăștia primii i-am pus în secțiunea „am un job de căcat dar nu fac nimic să schimb situația”. Am început să ma deplasez spre următorul vagon că poate găsesc niște oameni mai normali.

10 metri mai încolo m-am oprit. Aici era secțiunea „nu îmi place serviciul dar măcar am făcut sex aseară”. Aproape toți din jurul meu tastau mesaje de genul „iubi ce bine a fost, lumina mea, viața mea, orgasmul meu etc”. Cu toate acestea și fețele lor erau fără zâmbete!

Am mai făcut o încercare și pe la Eroilor am mai mers niște metri prin metrou. Aici am cedat. Ajunsesem în Narnia frate! Lumea din jurul meu se mișca în reluare, fetele erau îmbracate ca de bal deși afară ploua mai rău ca la tropice. Bărbații cu freze sofisticate și lac pe unghii, pantofi de firmă luați de la APACA, iar unul avea la gât o treabă care pe cuvânt că semăna cu blana lu’ leul Aslan. Doar că ăsta mic își proteja servieta nu regatul. Aș putea să jur că undeva în mulțime era înghesuit și un sifonier. Dar nici ăștia nu zâmbeau. Mi-am luat arcul și tolba cu săgeți, i-am dat un șut în gură vrăjitoarei și am coborât.

Dacă la întoarcere vad alte filme, mâine îmi fac abonament pe o lună. Deja mă gândesc cum să le vând astora din metrou zâmbete!

 

2 comentarii

  1. Nu-i anotimpul, dar… recomand cu căldură bicla. Încă mai merge… Nimic nu se compară cu o zi de vineri dup-amiază pe la un 16.30, când faci TVR–C-tin Brâncoveanu în 30 min., FĂRĂ mare sforțare… Distanța asta se putea parcurge cu mașina în 30 min. până în `77. După ce s-a strâns molozu` după cutremur – gata! S-a depășit bariera celor 30 minute.

    • Dacă o recomanzi cu căldură e fix anotimpul :).

Lasa un comentariu la Andrei Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.