„Dragoste, iubire sau amor este termenul folosit pentru un simţământ mai puternic ca simpatia, acest sentiment poate fi pentru partener, familie, prieten, de natură religioasă pentru aproapele său, sau pentru animale, obiecte sau patrie”
Cam asa suna definitia. Tudor Musatescu a definit-o ca un „sentiment care apare in galop si dispare in varful picioarelor” sau ca „un foc pe care daca nu il intretii se stinge”.
Definitii sunt cam cata apa pe Dunare. Daca as vrea sa va bag in sedinta as scrie de fenomene neuorendocrine sub coordonarea diencefalului, si nasterea in hipofiza a opiatelor endogene. (Nici eu nu inteleg nimic nu va simtiti rusinati). Dragostea platonica stim cu totii cum arata. Tu o iubesti si Platon o sexoseste. Hard.
Va mai amintiti de perioada liceului? Cand trimiteam un prieten sa „ii ceara prietenia”. Radeti voi radeti dar recunoasteti (si asa nu va vede nimeni nu?) ca va aplaudau genunchii in asteptarea raspunsului. Dupa ce ea iti „dadea prietenia” nu o priveai in ochi cel putin doua zile. Si pe urma tona de intrebari. S-o iau de mana cand merg la scoala? Sa o scot la un film? Daca o invit in parc e prea mult oare? Sa ii spun mamei? Emotiile…Ii tineai ghiozdanu pana la scoala dar il pasai cu 100 m inainte de a ajunge sa nu va vada restul colegilor. Ce ar trebui sa faca ele ca sa nu se piarda dragostea? Unde gresim noi masculii de se duce dracu’? Cum ajungem sa ne plafonam in sarutul formal de „la revedere” cand plecam la munca? Ce ne impinge la rutina asta? Ce ne transforma in roboti si in cat timp de la primul sarut? Si la toti e la fel? Ce cautam?
IUBIRE
Postat pe 31 iul., 2008 in Ganduri | 15 comentarii
Cata iubire exista intr-un „Te iubesc!” gol?
Cand trebuie sa zici „Te iubesc”? Cand tu iubesti sau cand celalalt te iubeste?
De unde stii ca te iubeste sau a facut-o vreodata?
Oare ce inseamna „Te iubesc!”? Cum iti dai seama de sentimentul asta? Exista un alt inlocuitor al acestor doua cuvinte? Daca iubirea se numea „Ardere”, spunea toata lumea cumva „Te ard!”?
mamica….nu te recunosc.
bagi din-astea asa siropoase.
mie nu mi-a cerut nimeni prietenia din astea de zici tu, nici nu am suferit si nici nu-mi amintesc cu parere de rau.
la ce-ti foloseste daca isi deapana oamenii amintirile…cu prima dragoste si alte tampenii dastea.
acu la 30 de anisori ( corect 35 ) bag sex nebun mult mai mistoc decat la 18 , de fapt nici nu se compara.
sa traim din amintiri…la ce bun, sa ne bucuram din ce avem….si eu AM din plin ( stii tu : VENTUZA ).
nu dau 2 bani pt perioada aia…
iar cu iubirea….e si aia cand trebuie .
ca pina la urma ti-o tragi cu iubirea sau cu …..VENTUZA ???? :-D.
P.S. : nu am nevoie de biletele …o am pe VENTUZA mea pe care o iubesc.
Tetrailes to all….nenica Ovidiu vad ca astazi esti hard core ( zicea Finu’ odata )……la acest subiect prefer sa astept sa vaz’ io cu ochii mei ce zice lumea…este un subiect mult prea delicat….hai sa va vaz’ la lucru
ce e iubirea?
iubire e atunci cand vei putea sa spui despre o persoana ca o iubesti, fara vreun motiv anume; si nu o iubesti pentru ca mai blonda decat alta, pentru ca ai iubi-o si daca ar fi bruneta sau roascata sau roz mov etc; nu pentru ca e slaba sau grasa sau plinuta, sau anorexica, ci pentru ca oricum ar arata, e persoana care te implineste spiritual, itit da starea de bine atat de ravnita de noi toti ceilalti; cand iubesti nu te intereseaza daca seara mananci icre negre sau cartofi prajiti pentru ca de atat ati dispus material in acea seara; nu te intereseaza daca umlati prin cele mai selecte cluburi sau stati pe o banca in statia de autobuz;
Inteleg ca ti-e dor de adolescenta. Tuturor ne este dor (desi nu recunoastem), pentru ca atunci credeam in iubire si nu ne puneam intrebari existentiale si nu faceam filosofii pe marginea subiectului.
Inchide ochii si incearca sa-ti aduci aminte cum te-ai simtit atunci cand ai descoperit sentimentele de iubire. Persoana nu are absolut nici o importanta.
dupa parerea mea amintirile sunt cele mai importante din viata unui om.ele iti dau forta sa mergi mai departe,cat despre prima iubire…niciodata nu o vei uita si nici nu va putea nimeni sa o inlocuiasca .tot ce urmeaza dupa prima iubire sunt incercari inutile de a o egala fara sa-ti dai seama.trist este ca trec anii fara sa-ti dai seama si ajungi la un moment in viata in care te intrebi cine esti,ce ai facut pana acum si cine este persoana de langa tine care nu te implineste nici sufleteste nici spiritual.si asa ajungi sa te gandesti cu nostalgie la prima iubire…ce bine a fost ,cat de bine ne intelegeam,cat de mult comunicam si ne completam unul pe altul.si???nimic.te uiti la tine ,te uiti la persoana de langa tine si iti spui ca tot e bine fiindca nu esti singur.sa fie oare asa?
cat despre „persoana nu are absolut nici o impotanta” sa stii ca te inseli.sentimentele apar datorita persoanei respective si nu ai cum sa separi sentimentele de persoana,niciodata.daca s-ar putea atunci nu am mai vea nevoie de nimeni in viata si am fii singuri cuc. 🙂
Iubirea nu se poate defini. Intr-un fel ne simtim cand iubim la 15 ani, si cu totul altfel la 35, 40… Prima iubire este ca primul pas, este asa cum este orice faci pentru prima data. Nu e mai mare dar faptul ca o faci pentru prima data nu se mai poate repeta. Iubirea nu e complicata, oamenii se complica, indiferent daca sunt femei sau barbati. Prea multe intrebari, si prea putine finalizari. „would I, Should I, could I” Iubirea nu lucreaza pe principiul actiunii si reactiunii, din pacate as spune. Daca ar fi asa, cat dai, primesti si nimeni n-ar simti ca a facut prea mult si a primit prea putin.
Ar fi prea frumos sa-ti poti trai viata fara regrete, dar nu se poate. De ce sa regreti ca n-ai spus „Te iubesc!”? Inveseliti-va, in final obisnuinta ne omoara, implacabil si SIGUR! Asa ca hai sa iubim cand avem ocazia, fara prea multa filozofie.
pasarel… pui intrebari mult prea existentiale pentru vremurile de azi. despre iubire si emotiile aferente si romantism si sentimentalism se poate vorbi cred la nesfarsit. fiecare cu aberatia lui, cu simtamintele lui.. oricum s-au debitat romane si poeme si alte elucubratii kilometrice.
challenge:
in primul rand, termenul de iubire a fost inventat pentru a da o forma delicata notiunii de acuplare. pentru ca in final, care este rodul unei iubiri? crearea unei familii, adica procrearea, sa fim realisti. deci la baza iubirii tot sexul e. cand zici te iubesc ce urmeaza? si eu pe tine. si dupa aia ce urmeaza? la mine sau la tine? (asta zis asa, pe scurt, ca la unii poate dura cateva secunde, la astia mai batrani poate dura cum era intr-adevar pe vremea noastra, cateva luni)
cat despre fluturii in stomac, emotiile sau cum vrei sa le spuna cine vrea cum vrea, pt ca am vazut si eu cum e, pot sa-mi dau cu parerea, ca astea sunt niste reflexe neuropshiosomatice care de fapt defuleaza niste frustrari de ordin sexual: organismul in momentul ala, gen cand il plesneste cica dragostea la prima vedere, de fapt zice: ah, in sfarsit, cred ca diseara f@#$t.
In ziua de azi, si chiar si in zilele trecute, sex se face/facea fara sa spui te iubesc, fara greutate. E chiar foarte simplu sa faci sex fara te iubesc. Sa faci sex cu te iubesc e foarte complicat, dificil, spre foarte foarte greu.. Femeile s-ar arunca mai usor in „te iubesc!”, barbatii insa prefera sexul fara complicatii, adica fara „te iubesc”.
Mei bobor nebun. Ziceti de mine ca plang dupa adolescenta?? Lasati-ma frate cu adolescenta si cu iubirea care e f..iul dracu’. Aaaa inteleg. E prea greu sa raspundeti la ultimele intrebari nu? Acolo mi se pare ca e provocarea. Si nu cum vad ele si noi dragostea sau sexu.
„Ce ar trebui sa faca ele ca sa nu se piarda dragostea?” – ce ar trebui sa faca ei sa nu se piarda dragostea…
„Unde gresim noi masculii de se duce dracu’?” – unde gresim noi femeile de se duce dracu…
„Cum ajungem sa ne plafonam in sarutul formal de „la revedere” cand plecam la munca?” – nu o mai saruta daca nu asta simti….
„Ce ne impinge la rutina asta?” – cred ca nu ai destule preocupari mult mai importante ca sa traiesti frumos….un copil de pilda iti da motive suficiente sa nu mai ai timp de rutina….
„Ce ne transforma in roboti si in cat timp de la primul sarut?” – roboti suntem oricum : asa e viata , asta-i f simplu….ce nu stiai ????
„Si la toti e la fel?” – mai mult sau ma putin dar hai sa vedem partea buna a lucrurilor nu se ne futem existenta cu intrebari fara raspuns…
„Ce cautam?” – daaaa , chiar ce cautam ???? 😀
Na ca am raspuns la ultimele intrebari.
Asteptam sa se intample ceva…upssss…nu s-a intamplat nimic 🙂
Mda… delicat al dreaq dar nu cred ca cineva ceva este de vina de se duce dreaq… este pur si simplu natura firii si tine de fiecare daca sa tina cu dintii sau nu…
Ne plictisim ca de o jucarie veche, vrem ceva nou… stiindu-l pe Ove ar zice „si ce e rau in asta” … Relatia evolueaza odata cu anii, se maturizeaza, la inceput iubim patimas prin parcuri prin masini prin subsoluri de casa peste tot, firesc si neexplicabil ne dorim sa facem un camin si sa ne iubim patimas in pat ca oamenii, spunem ca nu pot trai fara el/ea.. dupa care jucaria se invecheste, unii aleg calea simpla, despratirea… cei care s-au maturizat odata cu relatia depasesc momentul si spun ca au o relatie de foarte buni prieteni se completeaza unu pe celalalt, nu trebuie sa ceara unul altuia nimic stiu deja ce au de facut si merge… foarte bine chiar… dupa care ajungem la batranete si ne iubim iar ca doi copii. Ne plimbam de mana in parc si ne povestim din tinerete.
E cinea aici care sa spuna ca u este nostalgic?… nu cred.
Toti tanjim dpa ce am avut dar niciunul nu apreciaza asa cum ar trebui ce avem deja … si cred ca aici este problema.
Sunt cu nevasta de 14 ani nu-mi iubesc nevasta ca la 19 de ani, o iubesc ca la 33 mai profund ca pe un prieten adevarat, abia astept 50 de ani dupa care 60 samd
vrei raspuns la intrebari?
Uita-te cu atentie in sufletul tau si vei gasi raspunsuri.
Bine zice „Piri”, in sfarsit un raspuns la obiect…desi n-am experienta lui, pot spune citand doi batranei pe care i-am int aseara in parc si i-am intrebat de cati ani sunt casatoriti(fiecare cu nebuniile lui), raspunsul dc sunt sau nu casatoriti si varsta casniciei, cum ma si asteptam, n-a fost dat.In schimb „mosulica” mi-a raspuns scurt si la obiect: „atata timp cat in suflet, in inima si in gandire esti tanar nu are cum sa nu fie totul bine si sa nu dureze, obstacole in viata au toti, numai ca treb sa stii cum sa treci peste, in 2 e mai usor…si ar mai fi increderea in partener”. Cat despre raspunsuri concrete, eu unu cred ca sunt tot in suflet…iar sunt offtopic
De fapt, tu vorbesti despre doua trairi, indragosteala (fluturii in stomac) si dragostea (ce-a care te face sa vrei sa se mute cu tine si sa-ti acapareze spatiul vital).
Traiul in doi e bun si rau pentru dragoste, pentru ca vezi prea multe, vezi tot si misterul dispare, dar ar trebui sa apara atasarea, care face o relatie sa dureze pana la adanci batraneti, altfel cine o sa-ti faca o frectie la 60 de ani?
Totul se transforma in lumea asta, beblusul devine copil, copilul adolescent, adolescentul matur, maturul batran…De ce nu s-ar transforma si iubirea? Zgabearta Iftode
Ce cautam? Pentru cei cu mintea ascutita, noi (nu sunt neaparat si eu in acest „noi”), cautam challenge-ul. „A inventa” in momentele cele mai monotone ceva-ul care ti-ar strica convalescenta si „a duce” la bun sfarsit inventia inseamna schimbare. Poti s-o faci in mod curent cu una si aceeasi persoana pana mori (tenta sexuala sau poate ma refer la „a inventa”-ul de mai sus)? Hm…, ar trebui sa posede aceleasi capacitati mentale (imaginatie) ca si tine – pentru a intelege – si, eventual sa te depaseasca – pentru a le duce mai departe.
Curiozitatea si creatia noului ne poseda zi de zi. Pe ceilalti? Nu stiu. Se complac si se simt bine. Noi? Nu, suntem frustrati din nastere, nu ne convine nimic. Vrem mai mult si mai mult. Si nu ne putem opri. Traim? Da. Navalnic, apocaliptic, pasional si niciodata multumiti de noi insine pentru ca stim ca putem mai mult.
Nu gresim (masculi sau nu). Pur si simplu nu ne mai ajunge.
Plafonare? Ai de ales: te plafonezi sau nu.
Roboti? Rutina? E viata ta. Faci ce vrei cu ea. De ce o lasi sa te conduca in rutina?
„Tatal: niciodata doi oameni nu se vor iubi la fel de mult, intotdeauna unul va iubi mai mult decat celalalt.
Copilul: nu e adevarat, se iubesc la fel de tare amandoi!”
Diana