Faina tara. Sosit de curand de pe meleagurile Ostravei stau ca huhurezu in miez de noapte sa imi scriu impresiile. Am ajuns acolo invitat fiind la un eveniment plin de adrenalina. Nici nu va imaginati cata….Bucuresti – Viena – avion – minunat. Viena – Ostrava – avion mic mic mic cu niste elice in fata, o stewardesa Carla buna in draci care abia incapea la cat era de inalta in avion, niste bomboane in loc de potol si 45 de min de zbor plin de adrenalina.
Nenea ala mergea cand cu fata cand cu spatele cand in lateral. Era dibaci rau ce mai incolo si incoace. Dupa ce ne-a repozitionat hipotalamusul am aterizat. Ostrava este un oras aflat in fictivul regat al Valahiei. Da ma stiu astia suntem noi. Adica de aici au plecat din Romania numa ca au ajuns si pe acolo. Si numa ca acolo e un nene ceh care a avut incredibila idee sa instaureze acest Wallachian Kingdom in scopuri turistice. Si este amenajat pana in cele mai mici amanunte. De la pasaport cu viza de state (deisgur ca nu il poti prezenta la aeroport cum a facut Bush) pana la o gramada de trebi pe care le poti face acolo ca turist (printre care tin sa mentionez degustarea de Slivovita). Uite-i pe doctorii degustatori.
Si incepura activitatile. Mare sa te tii! Intai am intrat intr-un hotel unde am tras cu pusca (virtual). Asta nu a fost cine stie ce. Dupa care au urmat imediat ATV-urile pe o ploaie mocaneasca de numa numa. Aici am avut parte de ceva adrenalina ca fratele Udvescu a tinut el sa isi arate maiestria depasindu-ma intr-o curba in timp ce din fata venea o masina care tinea cu tot dinadinsul sa il aiba pe post de abtibild intre faruri. A scapat…Dupa care au urmat activitati cu franghii. Nu bre nu bondage. Erau niste copacei asa la f’o 40 m inaltime. Si intre ei la o inaltime considerabila (10m) erau legate franghii (mai degraba niste zbiruri). Fiecare copac avea o platforma si intre ei sub aceste zbiruri niste trebi pe care tu trebuia sa mergi. Nu va puteti imagina ce le-a trecut cehilor alora prin cap….Ganditi-va un pic. Asigurat e drept de o coarda trebuia sa ajungi dintr-un copac in altul ba pe niste trepte din lemn ce se miscau brownian, ba pe niste franghii care aveau aceeasi miscare haotica ba sa te dai pur si simplu cu tiroliana. Incredibil! Doamne Doamne a zis sa fie adrenalina. Si a fost.
A urmat zborul cu un avion cam de marimea unei masini mici. Incapeau 4 persoane in el inghesuite si nu aveam stewardesa (incredibil ce marlani). A facut ala niste glume cu noi pe sus nu prea multe insa. Dar am ucis o pasare care a venit cu ochii mari catre noi de parca zicea „ia uite pasaroiu astaaaaa ce grav e poate ma calca si pe mine”. Bah nu am calcat-o. Da am luat-o in elice apoi in aripa de i-au mers fulgii. Noi eram morti de teama sa nu fi distrus inaripata aia ceva, timp in care pilotul a avut o singura reactie nosalanta „it’s just a bird”.
Dupa asta am urcat intr-un varf de munte cu un teleferic unde mi s-au facut mici de frig. De acolo trebuia sa coboram pe scutere pana jos. Nu-i bai numa ca ceea ce denumeau ei scutere erau niste trotinete mai mari. Fara motor desigur. Erau trotinete care aveau roata din fata mare ca de bicicleta ghidon si frane si pe spate o roata mica.
Mama ce viteza luai cu aleaaaaaa….Daca nu mi-ar fi inghetat mainile ca in Ice Age chiar mi-ar fi placut. Bine…si asa mi-a placut numa ca aveam mucii haturi si plangeam mai dihai ca Alehandra din telenovele. Doamne Doamne a zis sa fie adrenalina. Si a fost.
Dupa asta ni s-a pregatit ceva mai rau. Trebuia sa ne prefacem ca suntem copiloti ai unui pilot de raliu intr-un Subaru cu 380 cai. Si ii avea pe toti la el….Ni s-au dat niste foi in mana pe care scria traseul pe care il vom parcurge si pe care trebuia sa il transmitem pilotului prin microfon. Era ceva de genul:
START L1 50m L4 30m R5 100m
Ma rog era mult mai lung. L si R left si right si de la 1 la 7 era notat gradul de dificultate al curbei. Si noi trebuia sa ghidam pilotul ala ca sa scoata timp bun. M-am asezat in scaun. Rectific – m-am infipt in scaun. Ca nu puteam sa ma mai misc. Ma strangea scaunul ala din toate partile. Mi-au pus 4 centuri de siguranta, casca in cap si pa lareeeeevedereeeee. A plecat omul ala cu mine de nu stiu cand a ajuns la prima curba pe care a luat-o cu o viteza de am zis ca imi ramane mintea in urma masinii. Vorba fratelui Udvescu parca avea mai multe maini nenea pilotul. Cu una tragea de volan cu una de amestecatorul in benzina cu una de frana de mana si as fi putut sa jur ca la un moment dat avea una pe umarul meu mangaindu-ma ca sa ma calmez. Asta nu a fost tot. Ca ala a fost un tur de antrenament. A zis apoi : ready? BAAAAAAHHHH! PRIMA FUSESE DE ANTRENAMENT!!!! Cum chiuia motorul ala sarmanul…..am parcurs 3 km de curbe in maxim 20 de secunde. 45 de ani si nebun rau nenea! Dupa ce ne-am tras sufletul am plecat sa ne dam cu nenea Loprais. Multiplu castigator al curesi Paris-Dackar la sectiunea camioane. Ne-a dat nenea asta cu un cameon de belaz cu 150 la ora pe niste curbe de am visat albastru. Dupa care….fi-so….mai dement ca tata lui…ne-a incarcat in alt camion si ne-a aratat padurea. Cert e ca nenea nu le avea pe toate acasa, la urma urmei era fiul celui ce castigase de 3 ori raliul Paris-Dakar. A fost o plimbare in padure pentru el iar pentru noi motiv de transpiratie serioasa din cap pana in picioare (sau nu era transpiratie?).
Ah si m-am mai aruncat in gol spanzurat de o coarda din turnul unui castel.
Doamne Doamne a zis sa fie adrenalina. Si ne-am cacat pe noi.
Ai har owe…. HAR chiar ! .. vedeate-as cu mutra ta, de obicei calma, descompus psihomotor in dreapta soferului aluia de Kamaz sau ce dracu era camionu’ ala :))