Ma baieti. Si fete. Vi se intampla ma sa intampinati probleme in comunicarea cu parintii vostri? Si cum mama dracu’ rezolvati situatia? Sa ii rogi sa faca ceva (pentru ei atentie) si ei sa fie indeajuns de caposi incat sa spuna nu? Fara nici un motiv anume evident. Primiti si voi raspunsuri din alea pentru care cand erati mici luati bataie de la ei? „D-aia!”. La din astea ma refer. Se intoarce lumea cu curu in sus sau asa e mersul lucrurilor si nu realizezi asta decat cand dai cu fatzaul de tocu’ usii ( a se citi problema)? Fiti atenti aicisha. Te roaga fi-tu sa te duci la medic si tu zici „nu”. „Lasa ca imi trece”. Nu ma nu, nu sunt de la tzara. Au mai vazut si ei cabinete medicale stiu ce e ala un scalpel deci nu sunt ingnoranti care au impresia ca medicul tre’ sa aiba neaparat pene pe spate fatza vopsita cu rosu si albastru si sa tina in mana stanga un toiag si in cea dreapta niste oase mici pe care sa le arunce pe masa sa iti ghiceasca in ele. Au auzit si de faculta de medicina. Asa cum am zis fara nici un motiv. Nu merg la medic ca le trece. Auzi colo. Iar noi ca si copii ar trebui sa fim fericiti ca ce? Ca au salvat niste bani? Sau ca le trece? Candva. Caposhenia este apanjul varstei inaintate? Si voi patiti la fel? Ia narati! Si dati si solutii. Sunt deschis. Ca sa facem si mai interesanta treaba pentru aia care nu au patit-o niciodata dar au idei interesante care vor functiona dau un premiu. Orice produs IT pana in 30 de euro fara TVA sau echivalentul in bani. Nu e mult da e moca.
Astept.
PARINTI
Postat pe 3 oct., 2008 in Datu' pe goarna | 3 comentarii
Chiar daca ai sa ma injuri, iti dau un sfat: „Nu da cu pietre!”
Atat.
zi mersi ca ai de ce sa te plangi.
ai mei au „absolvit” amandoi (toti patru, ma rog, asta-i alta poveste)
mah, pe parinti trebuie sa-i tratezi ca pe copii (da’ tu n-ai copii, deci s-ar putea sa nu stii; daca vrei, pentru practica, poti imprumuta unul), mai ales cand au inaintat in varsta si s-au cam deconectat de la „ramurile” complicate ale vietii (traiului) in jungla cotidiana.
Cel mai usor, cand nu te asculta, e sa-i duci cu zaharelu’. Le dai o bombonica, ii mangai pe crestet, le spui cat de cuminti si de deosebiti sunt ei, daca …fac aia sau ailalta (doctor, de ex.). Trebuie sa le dai sentimentul ca fac ce vor, chiar daca nu era ceva ce-si doreau.
Eu cu maica-mea (cu care si convietuiesc) am incercat toate metodele. M-am incapatanat sa ma conving (si sa o conving) ca e o fiinta rationala si care poate face alegeri si estimari in functie de cerinte si de posibilitati, nu de cele din imaginatia ei. Dar nu merge. In cele din urma am renuntata la a ma adresa intelectului si ratiunii si am luat-o pe calea usoara: hai cu mama! haide, ..ca uite ce simplu e, …ai sa vezi ce bine te simti dupa, haide, Puishor, eeeeh! acuma nu plange, ca nu doare, …lasa, ca-ti trece pana te faci tu mare, doar stii ca TREBUIE sa o faci.
Nu merge de fiecare data, dar macar din cand in cand. Tot e bine 🙂