anafura si grijania
Trivial, abject dar însă obscen!
În ciuda limbajului elevat folosit în acest blog nu îmi e rușine să recunosc că îmi scapă și cuvinte urâte. Bine mă, bine! Ho ! Îmi scapă în 95% din cazuri na! E bine?
Și evident că numărul oamenilor care se uită la tine în acele momente e direct proporțional cu tâmpeniile pe care le faci/zici. Că așa suntem construiți. Să ne uităm după un tâmpit care iese în evidență sau după un cur mai bombat cocoțat pe niște picioare lungi.
Mie mi se pare cel puțin aberant că în era în care sexul e în orice, să te mai oripileze faptul că unu’ nervos își varsă oful în cuvinte mai puțin ortodoxe. Da chiar! Dacă ăla înjura de anafură și grijania sau cristelniță…astea sunt sau nu sunt cuvinte „ortodoxe”? Limba noastră e atât de bogată în înjurături că poate să te ia de la Geneza (vezi maternitatea în care zâmbetul strâmb al asistentei ți-a deformat retina) și să te aducă până în timpurile noastre presărând pe tot parcursul acatiste și afurisenii.
Și dacă ești mai puțin temperat în exprimare îți vine eticheta instant: porc. Vorba aia – bărbații e porci da nici femeile nu e oameni. Aș vrea să învăț un porc să înjure. Sunt curios cum îl vom eticheta.
Sudalma ocărâtă
tare asta :)))