INTERVIU

Aveam nevoie  de un coleg nou in echipa.

Evident te găndești întâi la interviu. Dar de fiecare dată cănd ne lărgim echipa mă lovesc de aceleași probleme. De unde îl iau pe ăla de îmi trebuie? Știm cu toții care sunt uneltele clasice de recrutare. Și mai știm și ce procent de reușită au. Infim.

Cum mama dracu găsești un om bun, căruia să îi dai sanșa pe care poate și-a dorit-o toata viața? Cum reușești din zeci de CV-uri să îl alegi pe acela? Citisem un banc la un moment dat: un manager avea în fața lui un teanc mare de CV-uri și ia jumătate din ele și le aruncă la gunoi. Întrebat de ce face asta răspunde: nu am nevoie de oameni fără noroc la mine în echipă.

Da știu, e un banc prost. Revenind la problemă. Începi să dai mesaje prietenilor întâi. Că dacă vin cu recomandare e mai bine. Așa o fi? Dar dacă e acolo undeva cineva care nu are o recomandare pentru că nu a apucat să demonstreze? Cum faci să ajungi la el? Daca stau să mă gândesc procesul de angajare comportă un mare grad de bulan de popă de țară. Adică chiar tre să ai noroc să găsești oameni buni. Și prin om bun nu înțeleg neapărat să știe ce să facă, ci mai degrabă să vrea.

Și pe urmă vine discuția despre cei care aplică și nu se prezintă. Fără să anunțe. Aplică pur și simplu și nu mai vin. Băi ești nesimțit? Cât de bou să fii să faci așa ceva? Sau care este scopul? Că mă îndoiesc că acțiunea are un motiv bun în spate. Aplic și eu aici că și așa nu mă duc la interviu. Dar trimit CV-ul așa să fie. Că poate mă angajează ăia numai pentru că am aplicat. Eventual poate îmi trimit salariul acasă fără să mă deplasez. Aproape sigur nu am cititori din rândul acestora, dar mi-ar plăcea să ajungă mesajul ăsta la ei.

Nu mai fiți tâmpiți! Și puneți dracu’ munca la treabă !