Iubesc fără normă
Băi dar știi cum iubesc? Nu știi. Cum ai putea să știi, să judeci, când nu ai cântarul corect. A inventat cineva o scala a iubirii? Să avem un standard zic după care să putem analiza situația corect. Ca la haine. Îmi trebuie o cămașă albă. Găsesc cămașa, o văd că e albă deci e ceea ce imi trebuie așa că o iau! Ai chiar mai multe ghidaje, măsura, croială, brand. Iubirea e brambura așa…nu tu culoare, țara de proveniență sau rasă.
Ar fi mai ușor de comunicat sentimentele dacă am inventa o scală. Pe trei trepte ca să fie simplă.
1. „bine mă suntem împreună” – sau iubirea de nivel scăzut. Că dacă decizi să fii cu ea atunci înseamnă că ceva acolo există dar nu ai mai multe date. Corespunde doar culoarea. E albă. Dar înca nu te-ai prins ce brand e și dacă îți place croiala. Și încă îți pasă dacă prietenii răd ca e model vechi sau că nu se mai poartă.
2. „te iubesc” – sau iubirea normală. Cea care vine normal și treptat. În care înțelegi importanța ei în viața ta, știi brandul, culoarea e bună și in plus se calcă ușor. Anul de fabricație e bun, o asortezi ușor și materialul e plăcut la atingere. Treaba e liniștită și neinflamantă.
3. „vreau să dansez doar cu tine” – ăsta l-aș pune eu maxim. Brandul e cel preferat, croiul, culoarea și materialul. Are toate celelalte calități. Și chiar și când e departe îi simți urmele buzelor pe sufletul tău.
Păi nu ar fi mai ușor? Știe toată lumea standardele, și știi ce să răspunzi la întrebarea „Cât mă iubești?”
O iubesc de îmi vine să o iau și să mi-o înfig în inimă. Adânc.