SCRISOARE DESCHISA CATRE PARINTI

Cu ceva vreme in urma am citit un articol pe un blog. Foarte frumos scris si foarte trist. Scrisoarea fiului catre tatal sau care il veghea din ceruri. Am inteles atunci cat de lesne trecem peste momentele frumoase in viata si cat de putin spunem lucruri frumoase celor dragi. Si facem asta de parca timpul ar sta in loc. Suntem zgarciti cu cuvintele bune aducatoare de caldura, ca si cand ne-ar fi frica sa nu cumva sa epuizam bruma de vocabular de pe fundul traistei. Iti dai seama cat de mult insemna pentru tine abia cand nu mai este – va este familiara expresia? Acum ma buseste rasul ca nu stiu cum sa astern aici o descriere cat mai minunata a caftelilor primite de la maica in schimbul nazbatiilor de copil neastamparat. Cand eram copil avea maica o imaginatie fara margini in alegerea instantanee a obiectelor casnice si transformarea lor in elemente de corectie aplicata. Cu papucul toata lumea a furat-o nu? Da cu furtunul de la masina de spalat aia veche Alba Lux? Si desigur va aduceti aminte de vestitul carlig de rufe ala mare din lemn cu care se scoteau rufele de la fiert. Ho ma ca nu am fost maltratat! La ce tampenii faceam cand eram mic ma mir ca nu si-a cumparat un pistol cu tranchilizante sa ma linisteasca macar 2 ore. Si da imi amintesc si lucrurile bune. Suportul acordat pentru restul de tampenii inofensive sa spunem. Toate micile capricii pe care le are un copil mie mi-au fost indeplinite. Nu ma nu aveam celular! Dar aveam voie sa aduc caini in casa sa ii cresc, sau pisici, porumbei, pescarus, mormoloci (apoi broaste), soparle, broaste testoase etc. E drept ca atunci cand au scapat soparlele si au inceput sa misune prin casa mama a facut cam urat….da m-a salvat pisica. Le-a prins pe toate si mi le-a halit. M-a sprijinit in tot ce am dorit. Nu m-a certat cand am chiulit si asta nu m-a intors impotriva scolii, aveam voie sa practic sporturi periculoase fara sa imi citeasca safety manual inainte s.a.m.d. E drept ca mi-a si tuns parul cand nu am vrut sa port ochelarii cand eram mai ciutan si deja aparusera fetele in viata mea, iar eu consideram ca sunt naspet cu ochelari. Tata. De la el am invatat aproape tot ce stiu. E o enciclopedie ambulanta si un pedagog desavarsit. Chiar si acum imi este model si ma stradui inca sa il ajung din urma, dar mai este mult de mers pana acolo. El mi-a pus surubelnitele in mana, si tot el a ras de mine cand am desfacut prima oara bicicleta in bucati. Cum de ce? Pai cand am asamblat-o mi-au mai ramas niste suruburi si a zis ca daca o mai desfac de doua ori fac doua….Lasa ca si eu i-am facut-o. Am strans foarte bine roata din spate. Si el a luat bicicleta a doua zi sa se duca nu stiu unde si a venit cu febra musculara pentru ca era asa de bine stransa roata ca trebuia sa pedalezi si la vale…El m-a invatat sa patinez, sa leg acele la undita, sa joc tenis, sa inot. Tot el m-a invatat cum sa fac scufundari (Scuba diving) si asta in timpul lui Ceasca, cum sa gatesc pestele si scoicile, cum sa folosesc letconul (si cum sa ma curentez corespunzator). El m-a invatat sa ma plimb pe plaja iarna, cu mainile la spate, privind marea cu mintea golita de nimicurile lumesti, cautand banuti ruginiti in nisip. Nu cred ca am loc aici sa insir tot ce m-a invatat. Si inca imi preda. La noi maica era cu cafteala. Da am facut eu pe dracu in 4 si i-am smuls tatei o palma. Singura de altminteri. As vrea sa ajung macar trei sferturi din ce e tata acum. Revenind la ceea ce am spus la inceput, si pentru ca am fost zgarcit cu vorbele imi fac mea culpa si incerc sa repar acum. Imi sunt dragi in amintire toate clipele vietii in care mi-ati fost alaturi cu vorba sau cu fapta. Va multumesc pentru ca m-ati invatat si educat sa ajung ceea ce sunt. Ati imbatranit cu straduinta sa va ridicati copii, ati facut sacrificii ca sa ii cresteti. Sunteti niste parinti minunati si va datorez tot ce am facut pana acum, si va iubesc mai presus de cuvinte.