KILOMETRI BRAMBURA

Care va sa zica luni intr-o zi de 13 ale lunii lui Cuptor. Cald al dracu. Ma invoiesc cu Ciorba sa ne urcam pe cai si sa luam pe cauciucuri si alt praf decat cel al Bucurestilor si in irisi alte peisaje. Facem o prire scurta in Ploiesti la magazin sa schimbat oaresce bilete de banca pe costumul de ploaie al lui si pe „ciopshii” mei. Astia sunt un fel de semipantaloni din piele ca ai caiboilor. Partea frumoasa la ei e ca poti sa faci pipilica fara sa ii dai jos. Da si altele! (Ce lume frate ce lume…)
Dupa ce am baut o cafea am hotarat ca ne este foame si ca trebuie sa dibuim un local de perditiune in care fel de fel de animale si-au pierdut viata si au ajuns in farfurii. Asa ca am plecat spre Brasov. Pe Cheia. Un drum ectrem de nehotarat. Cand stanga cand dreapta. Un drum sinuos, cu serpentine dar curbat in totalitate. Iar peisajele…va las pe voi sa va dati cu parerea.

Iata-l si pe Ciorba langa calul lui. Ciorba e cel imbracat.

Am ajuns in Brasov unde Andy m-a dus la un restaurant pe care va sfatuiesc sa il vizitati daca doriti sa va impresionati aleasa inimii sau a altui organ. Minunata mancare, minunata servirea iar nota aduce o intristare vizibila si unui neavizat. Dupa ce am mancat am inceput sa gandim: concediu avem, motoare avem, de ce sa nu ne mai dam un pic? Incotro? Spre Galati unde isi face veacul gratarul tatei. Deci? Spre Intorsura Buzaului. Am intrat pe un drum la fel de indecis ca si cel de ajuns in Brasov. Eu cred ca aia de l-au facut abia primisera pe inventar compasul si raportorul si au simtit nevoia sa le foloseasca. Minunat drum.
La un moment dat vedeam asemenea minunatii pe stanga si pe dreapta incat am simtit nevoia imperioasa de tras pe dreapta. Dupa ce descalec ma reped ca un leu (si cinshpe bani) spre un maldar de pamant marginit de un parapet de ciment. Pesemne in capul meu salasuia ideea aburcarii acestuia in speranta unei mai frumoase panorame. Numa ca m-am impiedicat ca un dobitoc moment in care picioarele mele erau complet in aer, capul in jos iar mainile…brambura. Cum aveam camera in mana dreapta, imi ramanea pentru redresare numai stanga si capul. Am folosit mana. Da nu m-am oprit. Dupa ce m-am zbatut ca un caine la castrare am reusit cu pretul unei scrantiri de glezna sa aterizez nevatamat. Evident ca in tot acest timp radeam ca un tembel spre deosebire de Ciorba care si el. Dar pozele au meritat.

Am mai rulat pret de cateva zeci de kilometri pe un drum ca in palma. Cand am simtit ca ma ia cu lesin. Ma durea la lingurea, in gat, in ficat, la trei coaste unde ii e greu voinicului. Intrasem in judetul Covasna. Brrrr. Acolo am oprit pret de o tigara si un telefon. Moment prielnic (mi-am zis) ca sa imi pierd cheia de la Haimana. Am gasit-o 10 min mai tarziu odihnind in iarba tolanita cu o mana sub cap. Am mai bagat kilometri pana s-a inserat si am ajuns la hotel Ciuta. Ce ati fi vrut in munti? Hotel Talaz? Parcam caii, luam camera, potolim zgomotele din stomac cu un simulacru de supa dupa care trantim multumiti maimutele de catafalc. A doua zi nu gaseam cheia de la camera….care evident era in usa dar pe dinafara….ca asa a gandit Ciorba ca ar fi mai safe. Luam bagajele si incercam sa raspundem la intrebarea lui Ciorba „unde imi sunt cheile de la motor?”
Unde pot fi niste chei de la motor? In motor nu? Ei bine…da.

Ne urcam flamanzi de kilometri si ne dam jos in Buzau unde am incercat sa zapacim de cap o …..(cum dracu se cheama lucratoarele de la PECO?? Pecoitze?) Ma rog. N-am reusit. Aproape sigur din cauza lui Ciorba ca e urat si nemanierat. Mai mergem ce mai mergem dupa care am mers si ne-am oprit. Ca Ciorba a dorit sa dea un telefon in timp ce se afla din mers. Cu o mana tinea telefonul cu una mobra si cu cealalta a dat in groapa ivita din senin in asfaltul de un negru minunat. Evident ca a scapat telefonul care in nesimtirea lui s-a aruncat cu mainile deasupra capului in boscheti. Ia si cauta-l. Eu il sunam iar el umbla prin maracini cautand cutiuta vorbitoare.
Ma rog. Am gasit cacatul ala am ajuns la Galati. Dupa gratarul de rigoare si berile care veneau cu el la pachet am gandit ca ar fi cazul sa ne odihnim. De mentionat faptul ca Ciorba e genul care pe la 9 dimineata incepe sa se gandeasca daca sa se trezeasca la 10. Iar la hotel desteptarea lui a fost crunta. La 6. Ca eu sunt celalalt gen, dupa cum spune el „pescar”. La Galati m-a rugat sa il las sa doarma pana mai tarziu. Am zis uat a hel n-ai decat. Eu am fost cu bun simt si l-am lasat. papagalul insa…nu….La 5.45 a inceput sa isi cante de zor dorinta de imperechere cu o papagalita de plastic proptita in cusca lui pentru prostirea animalului in cauza. Moment in care Ciorba a izbucnit intr-o tirada de injuraturi care nu pot vedea lumina tiparului. ” ‘Tu-ti pastele tau de pasare, grijania si anafura ce bine ti-ar sta cu smantana pe cap….”samd.
Am lasat in urma Galatiul si ne-am indreptat din nou spre Buzau cu gandul maret sa ajungem in Bucurestiul maroniu. Drum frumos, soare, vant, libertate, eram impotriva sistemului din astea….stiti…Cand deodata am simtit o durere incredibila. Ochiul stang a inceput sa mi se zbata spasmodic de imi era teama ca cei din masinile ce veneau din fata sa nu creada ca semnalizez stanga. Gatul mi s-a incordat brusc si totul a devenit albastru. Simteam brusc nevoia sa bat pe cineva. Am oprit chopperul si m-am dat jos cu greu indreptandu-ma in genuchicatre Ciorba. Asta calm a smuls acul albinei din carotida mea si m-a intrebat senin „esti bine?”
NU ERAM BINE! ERAM RANIT! Ma durea gatul si imi pulsa vena cava, concava si convexa de vedeam stele verzi. In cativa km aveam o ceafa de bulgar de numa numa. Cam asta ar fi. O sa inchei cu o poza de pus la alea de ras. Restul ca de obicei in sectiunea de poze. Numa bine si drum fara albine.