Sambata mi-am cumparat costum de ploaie. Pentru a merge cu mobra desigur. Stiti voi ruperea asta de nori de acum 10 minute? Ei bine am plecat de la munca pe soare si 2 stropi. Doara nu iti pui costumul pentru doi stropi. Nici macar nu erau pe mine amandoi.
10 minute mai tarziu prins intr-un trafic minunat incepe Doamne Doamne sa planga peste noi la greu. Ma da stii cum? Nu am mai prins niciodata asa ceva. Eu eram imbracat asa: cizme din piele, blugi, peste blugi chops, geaca de piele, vesta de piele, manusi de piele si costum de ploaie (IN COBUR NU PE MINE).
Cand a inceput nenorocirea nu mai aveam cum sa trag pe dreapta ca sa imi pun costumul si de altminteri era inutil. Deja eram ud si in chiloti in poza de la buletin. Asa am judecat atunci. Gresit. Eu doar imi imaginam ca sunt ud tot. Abia cand apa (nenorocita, marsava) a inceput sa isi croiasca drum cu glas mai rece ca mortu catre zona inghinala…abia atunci am inteles ca inca nu sunt ud tot. Pana la urma am fost.
Cat de narod sa fii sa faci asa ceva? 🙂 Acuma rad….ca privesc partea plina a paharului. Daca lu Doamne Doamne in loc sa planga ii venea sa mictioneze?
Acum ma uit la mine si ma gandesc ca la cat de rece a fost apa aia….o sa treaca ceva pana cand o sa am cu ce sa fac pipilica.
Si costumul de ploaie e in cobur.
„Deja eram ud si in chiloti in poza de la buletin.” asta-i scoasa din scorburile mintii, dar nota 20!!!:))