Datu’ pe goarna

HALLOWEEN

Postat in Datu' pe goarna | 3 comentarii

Dibaci cum e poporul romanesc a importat inca o sarbatoare. Sigur ca daca intrebi prin cluburi oamenii astia costumati minunat probabil ca 1% iti vor spune ce este, de unde vine si ce vrea de la noi sarbatoarea aceasta. „All-hallow-even” asta era numele de nastere secole in urma. A fost creat ca un festival de toamna in culturile Celtice in special in Irlanda si Scotia. Si s-au gasit niste naivi care sa raspandeasca crezul ca in 31 octombrie se intampla ceva si ne amestecam seara cu ai de stau deja de ceva vreme la loc plin de verdeata si fara de intristare. Personal cred ca la noi e doar un alt motiv de beut. La noi se serbeaza prin partea Transilvaniei Ziua Tuturor Sfintilor care marcheaza tot sfarsitul anului agricol. Se aprind mii de lumanari in cimitire treburi din astea bisericesti. Dar desigur nu e asa de distractiv ca o petrecere intr-un club cu masti si costume de vampiroaice. Noua ne place importul. Vezi si Valentine’s Day. Daca vine de la americani e de bine. Da-o dracu ca ii astepam de o gramada de vreme…macar sarbatorile sa le luam. Avem si noi Dragobetele. Asta e echivalentul romanesc al acestei sarbatori. Unul din obiceiuri era ca fetele si flacaii sa plece sa caute prin paduri si lunci flori de primavara. Cand se intorceau in sat fetele alergau inainte (obiceiul asta se cheama „zburatorit”) si daca un flacau era mai iute de picior si o prindea trebuia sa il sarute in vazul lumii. Cred ca de aici si vorba aia…”daca fug zice ca sunt proasta, daca stau zice ca-s curva..mai bine ma impiedic”.

Hai Happy Halloween!

Citeste mai mult

SVASTICA

Postat in Datu' pe goarna | 4 comentarii

Toata lumea stie ce e aia. Un simbol clar al indentitatii naziste. Ce nu stim cu totii e ca este interzisa in Romania afisarea, purtarea acestui insemn in public. Putini insa stiu de unde provine. Cica ar avea originea primara in Jainism asta fiind una dintre cele mai vechi religii ale lumii. Mari smecheri in India feciorii astia. Si cica Svastica ar fi cel mai sfant simbol in Hinduism. Si dupa asta au venit dibacii de neo-nazisti cu teoreticienii lor cu tot si au zis ei ca asta e simbolul rasei ariane vezi doamne rasa dominanta. Etimologia cuvantului e prin sanscrita „suastika” si ar fi insemnand orice obiect aducator de noroc. Asadar hititi, celti, greci, asiatici, europeni, africani si americani. Toti astia l-au folosit inaintea blonzilor ariani nemtzalai. La noi in tara chiar s-au gasit svastici de prin epoca pietrei. In Dacia Romana am avut cultul asta de asemenea. A doua sotie a lui Fane Babanu’ (Stefan cel Mare na..) are mormantul impodobit de svastici. Foarte tare nu? S-a trezit segmentul ala major de Hitler cu Mein Kampf-ul lui sa ia el acest simbol si sa il tarasca prin noroiul lagarelor de concentrare. Partea amuzanta stiti care e? Ca noua ni se pare Nemtzia minunata ca tara si apreciem poporul lor foarte mult. Da stiu…ce treaba au astia din zilele noastre cu Hitler. Pai reminiscente exista inca. Partide cu tendinte neo-naziste care au si castigat prin alegeri cateva locuri in parlamentele unor Land-uri. Ah da! Sa dam Cezarului ce e al lui – partidele CLAR neo-naziste (deci nu cele cu tendinte) sunt interzise prin lege. Ha ha ce ne mai amuzam.
Io-te colier iranian de prin primul mileniu al e.n.
Citeste mai mult

MIO

Postat in Datu' pe goarna | 4 comentarii

A fost petrecerea MIO. Nu multa lume dar asta a fost bine ca am impartit fetele la mai putini. La urma urmeii o femeie frumoasa e un bun al intregului popor. Oricum cand te uiti la cum da fata aia din cufar nu poti sa nu te gandesti cat de bine a fost ales sloganul MIO….”where do you want to go today?”

 

 

 

Citeste mai mult

FEMEILE CRED

Postat in Datu' pe goarna | 4 comentarii

Femeile cred ca daca o pisica fuge de acasa este din cauza lipsei de afectiune oferite. Femeile cred ca daca un caine fuge de acasa este din cauza lipsei de afectiune oferite. Femeile cred ca daca o femeie fuge de acasa este din cauza lipsei de afectiune oferite. Femeile cred ca daca un barbat fuge de acasa este din cauza ca barbatii sunt porci..

Citeste mai mult

CIPRU

Postat in Datu' pe goarna | 3 comentarii

Si am fost in Cipru. Avand in vedere ca au fost sup ocupatie britanica au luat de la acestia ce era mai rau: volanul pe dreapta. Pentru cei ce nu au incercat senzatiile plimbarii cu un autocar intr-o tara unde se circula pe stanga: daca nu aveti probleme cu ceasul faceti-o. Daca va stiti insa cu necazuri la atrii si ventricule nu incercati. Ti se face parul maciuca de gaina cand intra autobuzul cu tine inauntru in invartitoare. Ai impresia mereu ca vine cineva din fata care circula corect si te va curata cu stergatoarele de pe parbrizul lui. Intratul in autostrada? Hardcore nene! Intri spre stanga ! Adica spre exact directia de unde (in tara noastra) vin toti oamenii necajiti cu Q7 si 180 km/h. Daca e sa judeci repede si bazat numai pe lucrurile cu care se lauda ei…ajungi la o singura concluzie: un popor subjugat de viciul aruncat pe pamant de Dionisos. Care mai de care face vin acolo. Nu le plac cainii si adora pisicile. Nush de ce. Da peste tot era plin de pisoi care mai mici care mai mari. Or rezista mai bine la beutura decat cateii…dracu stie. Au ajuns sa importe apa pentru ca nu a mai plouat de 2 ani serios. Cum o fi frate sa fii inconjurat de apa si sa mori de sete. Drept e ca Mediterana aia daca iti intra in ochi zici ca nu ai avut noroc in viata de cat e de sarata. Femei, muzica si beutura. Ce poti sa iti doresti mai mult? Ma fac cipriot.

Citeste mai mult

MENU IT

Postat in Datu' pe goarna | 5 comentarii

– Credit note de ratza

– Crap romanesc forecastat

– Aripioare de pui cu discount

– Ficatei de pui retail

– Ceafa de target la gratar

– Margine de salata

– Vita la gratar platita in avans

– Mititei cu termen de plata (15 zile)

– Ciorba SATA

– Coaste de porc pe 45w

– Snitzel 17″ Wide

– Papanasi Dual channel

– Pui la rotisor cu rotatie mare

Citeste mai mult