FILM CU POLIȚIȘTI ȘI TAXIMETRIST

Postat pe 6 Ian, 2018 in Datu' pe goarna | 6 comentarii

Acțiunea se petrece în Bucureștiul anilor 2018, prin centru. Acolo unde sunt fluturii de noapte și doamnele de zi. Cu zi. Plec de la ziua unui prieten de ai mei, și mă îndrept spre taxiuri. Sărman idiot, ai UBER și Taxify pentru numele lui Belzebut! Dar după trei beri eu sunt un alt om! Și omul ăsta nou a decis că e cazul să dăm unui taximetrist o șansă!

Primul taxi

– Unde mergeți? – De la ăsta am plecat instant. Era normal ca primul la coadă să fie cel mai nerăbdător sa își scoată pârleala, nu?

Al patrulea taxi

– Unde mergeți?

– Drumul Taberei dar de ce întrebați?

– Ca să vă fac preț! Că nu merg pe aparat! 50 de lei!

Observasem că sunt foarte multe mașini de poliție între taxiuri. Eram obișnuit cu prezența lor așa că nu i-am bagat în seamă. M-am speriat groaznic când unul dintre ei a venit repede spre mine și m-a întrebat ce s-a întâmplat. I-am zis. Și totul de aici pare încă un film ireal. Se duce la taximetrist și îi cere documentele. Îmi spune că îi va reține licența, și amendă. Încă nu puteam să îl cred, dar a început să scrie datele de pe buletinul meu și documentele taximetristului pe PV.

Taximetristul urla la mine, că de ce mint că el glumea, cum să îmi facă preț cu boss de față? La care polițistul îl întreabă cine e boss, ăsta îi spune că e colegul polițistului. Ăla se enervează. Scrie în PV și ceva de injurii la adresa organelor. Taximetristul promite că mă bate. Polițistul îi comunică ce are de făcut. Eu merg mai încolo și insist să mă urc în taxi nu UBER. Mă aduce acasă. Îi plătesc și dau să mă dau jos când mă oprește și îmi spune că nu e bine. Mă și gândeam că acu e cu bătaie, dar el îmi întinde o hartie de 50 și spune – mi-ați dat în loc de 10 o hârtie de 50. Fac schimbul și mă dau jos cu câțiva neuroni buliți.

Concluzie

Primul taximetrist va contesta treaba aia la instanță, unde o să mă cheme pe mine și pe polițist. Până atunci însă nu va mai cere prețuri. Al doilea taximetrist era începător ( mi-a zis de la început).

M-am simțit pentru prima oara protejat de Poliție. Și pentru domnii de la Poliția Română, faptul că sunt circumspect și că încă nu cred ce s-a întâmplat este rezultatul a mulți ani de văzut numa belele la poliție. Faceți schimbări pare. În bine se pare.

Chapeau bas, domnilor!

 

6 comentarii

  1. Cine stie cum va fi in 2018 si cu Uber. Apropo, de unde atatea probleme cu taxiurile galbene?

    • apai stiu si eu? fum fara foc….

  2. Nu mai publici articole?

    • Ba da. Mai rar in ultima vreme

  3. Asta ca să fiu și eu în asentimentul celor spuse de tine… azi nu am apucat să îți povestesc despre asta, pen’că eram ocupați cu alte treburi… „dansante”!

    Aseară, împreună cu un văr și nevasta din dotare, merg în față la MegaMall-ul lu’ Pantaleone și iau la rând coada de taxiuri… aceeași poveste ca la tine…

    – Unde mergeți domniță? Domniță? Care domniță, că sunt mare cât China… poate se referea la văru-meu!
    – Coleșica peste deal (zona Colentina-Teiul Doamnei)!
    – Aaaaa… eu merg în Pajura, nu pot… dai 20 de lei?
    – Fac pe proasta… (mă încadrez în profilul făcut de R.O-B. – Garsă și proastă) și zic…
    – Da’ de ce 20 de lei, că face doar 8 lei și 40 de bani?
    – Ehh, atunci… zice mexicanu’ de la volan… caută pe altu’ cu banii ăștia!

    M-am simțit de parcă îi cerusem eu lui banii de cursă și nici nu-i dădusem bon fiscal.

    Mă enervez, îi smulg lu’ văru telefonul din mână și comand un taxi de la o firmă până în 2 lei/ km. „Sirena” de la capătul firului, mă întreabă dacă pot aștepta 10 minute… aștept, ce să fac… e ora 23:47 și eu bântui ca stafiile pe la Mall.

    Mă așez pe o bancă, chiar în stația de autobuz… care la ora asta oricum nu mai merge și stau la taclale cu nevasta mai sus menționată, dar îi trasez lu’ văru’ sarcina de a se chiombi, să vadă când vine taxiul comandat. Acum, văru’ e un pensionar veritabil, cu alură de june-prim… da’ cam greu cu vizionarea pe timp de noapte.

    Așteptăm noi… și așteptăm… și la un moment dat, toată coada de mexicani cu taxiuri se ușchește ca la comandă. Lângă stație, dar la o distanță considerabilă, destul de mare ca să nu văd indicativul de pe mașină… un taxi cu niște girofaruri, mai ceva ca la poliție. Văru’ se chiombește, dar degeaba… nu vede nimic și stăm să așteptăm să vină taxiul comandat și să treacă și cele 10 minute prezise de „sirenă”.

    De pe partea opusă, vine o mașină de poliție și se oprește taman lângă taxiul cu discoteca pe caroserie. Iese un polițist și începe clasicul ciclu legat de prezentare, cerere de acte.. etc!

    Văru’ se uită ca curca’n lemne… cu ochii după taxiul comandat. Eu stau pe bancă, ca o balenă eșuată și mă vait de dureri la al treilea picior! (am un picior aproape… distrus, unul pe cale… și o cârjă)!

    Cele 10 minute au trecut, iar taximetristul… nici urmă de el. Îi smulg din nou telefonul personajului plecat cu,curcile la păscut… sun la firma de taxiuri și încep să țip, cerând socoteală de ce stau în mijlocul nopții în stația de RATB așteptând… un taxi. „Sirena” zice că taximetristul mă așteaptă… dar, că nu mă vede!

    Altu’ care are obu’ găinilor! Și ziceam că văru’ e praf!

    Când mă scol și arunc un ochi la amărâtul de taximetrist pe care îl perie de bani police-ul, văd cu uimire și disperare că are indicativul pe care mi-l dăduse „sirena” de la telefon. Mă apropii și… în timp ce curcanii scriu cu îndârjire la procesul verbal… îl întreb dacă e la comandă!

    Taximetristului i se ridică nivelul intelectual și văd ca în filmele de desene animate, cum se înroșește instantaneu… și nu de jenă… și, începe să țipe la mine ca și cum aș fi surdă, nu doar grasă!

    – Din cauza dumneavoastră (am zis că are nivel intelectual), acum am primit 2 milione amendă, ce tot faceți, vă aștept de 5 minute, uite au venit ăștia și mi-au dat amendă, cum de nu m-ați văzut, că eu v-am văzut pe bacă!

    – Dăăăă…! Poi, eu te-am văzut fratele meu… dar, nu am văzut indicativul! (am uitat să zic că sunt și chioară).

    În timpul ăsta, cei doi gabori scriu de zor la procesul ăla, de parcă ar fi romanul vieții lor! Unul dictează și altul scrie! Din când în când se uită într-o cărticică… cred că e ghidul turistului amețit… cine poate ști?

    Taximetristul zice cu năduf, că acum trebuie să stăm să îl așteptăm până își scriu policeman-ii memoriile și că el va munci în noaptea asta degeaba, că banii se duc pe amendă… văru’ își face „mea culpa”… nu prea are cum să scoată mireasa din hazna… se vaită și se jură că nu a văzut indicativul… dar, taximetristul se vaită în continuare că a primit amenda din cauza nostră.

    Mă simt vinovată 10 secunde, după care mă apucă furiile pe poliția română, legislația circulației pe drumurile publice, codul rutier, guvern, parlament… și de ce nu și președintele… asociației de bloc!

    Cum adică, îi dai amendă pentru că are o comandă și așteaptă ca tuta de clientă, (care e chioară și nu are la ea vederea lui Superman…) să catadicsească în timp util să își deplaseze tonajul la mașină!

    Încerc să-l calmez din criza de nervi pe taximetrist… fără nici un rezultat… și îmi trece prin cap că aș putea încerca să mă înfig în părul polițistului care încă scrie procesul verbal. Am din nou ghinion… polițistul e chel! În sinea mea îndrept spre el un gând gingaș, dorindu-i să rămână fără păr și pe unde ar trebui să-l aibă!

    După minute bune, polițistul îi înmânează taximetristului procesul verbal… acesta mulțumește politicos și noi pornim la drum. Văru’ prinde glas și îl întreabă pe taximetrist pentru ce i-a mai și mulțumit polițistului.

    Taximetristul răspunde suav… că… pentru faptul că a scăpat doar cu un avertisment!

    Aleluia! Mă și vedeam răsucindu-mă în pat toată noaptea, gândindu-mă la blestemele cu care m-ar fi blagoslovit taximetristul ghinionist.

    Ajungem fără incidente acasă, scot 20 de lei și îi pun pe bordul taximetristului în timp ce acesta forează în portbagaj după sacoșele noastre… și fluier a pagubă, gândindu-mă că dacă plăteam de prima dată mexicanului din primul taxi, ajungeam și mai repede acasă și scăpam și de blestemele taximetristului DJ.

    Da’ nu-i nimic… suntem în postul Paștelui și eu trăiesc cu speranța că nu se vor lipi de mine blestemele nimănui! Dar nici ale mele!

    Ura și la gară!

    • :)))))

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.