GPS – TESTE DE DRUM

Postat pe 23 aug., 2016 in Casnice, Datu' pe goarna | 0 comentarii

GPS

GPS

Acest articol nu este reclamă la nici un produs.

Asta ca să știți. Și l-am pus și la categoria „casnice” ca e de acolo. Am primit un GPS special pentru motocicliști. Nu cado ci doar să îl testez. Mare bucurie pe capul meu pentru că până acum eu mă ghidam precum Marco Polo după stele. Și nu prea merg noaptea…

Așadar m-am căpătat cu acest minunat obiect cu ajutorul căruia speram să mă pot orienta mai bine. Dispozitivul a venit dotat cu tot ce ai nevoie ca să îl poți folosi. Inclusiv mod de emploi, pe care să fim serioși, nici un bărbat nu îl citește. Pentru că noi fie știm deja, fie ne prindem și spunem că știam deja.

Anboxing ca să spun așa. În primul rând am avut dificultăți cu setarea limbii. Că eu știu cu limba dar cu aia în care a venit el nu prea…Dar am reușit până la urmă. Cum astăzi din motive tehnice am venit la birou cu mașina mi-am aburcat posteriorul sexy in automobil. După care l-am dat jos. Pentru că, vedeți voi, aveam în mâini așa: telefonul, portofelul, rucksacul, cutia cu busola asta nenorocită, țigările, bricheta și cheia de la mașină. Evident că o parte din acareturile menționate nu au avut dorința expresa de a accesa habitaclul mașinii în același timp cu mine. M-am dat jos și le-am convins.

Pun ventuza dispozitivului GPS pe parbriz,

moment în care Ana (vocea din GPS) țipă cât o țin bojocii: Sursa de alimentare externă nu exista! Băi da’ știți la cât era volumul? Cam cât la o soprană de cupă F! Noroc ca mă pișasem înainte sa plec.

Am avut dificultăți și cu găsirea cartierului fără metrou. Se pare că nu au introdus această denumire deși ar fi trebuit în atâția ani. Setat adresă și pornesc. Băi nu fac 100 de metri de la decolare că îmi zice Anuța instant – „ați ieșit de pe traseu”. După traseul cui mă? Că așa merg de o grămadă de vreme și știu că e ce l mai bun! O ignor regește și mă gândesc că oricum o să aud „reconfigurarea traseului”. Etecur! Ana mea îi dădea înainte că am ieșit de pe traseu!

Dacă am văzut că nu o scot la capăt cu ea am zis măcar să o enervez! Și dă-i! 15 minute mai târziu proasta îi tot dădea cu ieșitul meu de pe traseu și că tre să mă întorc! La Unirii!!!!

Am dat sonorul pe mute (bine că măcar la GPS ai această opțiune care în viața reală ar fi foaaaarte utilă) și am continuat. Eram deja convins că relația dintre noi nu o să funcționeze. Nu tu sex, nu tu dragoste…de masaje nu mai vorbim și are și gura mare! Care ar fi șansele?

Dar exact ca în real life ce credeți că îi trece nebunei prin cap văzând că o ignor?

GPS-says...

GPS-says…

A VRUT SĂ MĂ OMOARE!

Mai aveam cam 100 de metri până unde trebuia să fac la stânga peste liniile de tramvai, și animala îmi spune cu ton arțăgos „FACEȚI STÂNGA BRUSC!” Mă uit în stânga și era stația de tramvai! Țip la ea „băi nu am unde, ești nebună?” Ea nimic, îi dădea înainte cu fă la stânga! Acum privind retrospectiv aș putea să jur că am auzit și un „nesimțitul dracului mereu faci așa, îmi pui pumnul în gură nu mă lași să vorbesc și nu mă iei în seamă! Sunt doar un obiect sexual pentru tine!”

În momentul acela am realizat ca am putea face casă bună!

P.S. Diseară o zidesc pe Ana la baza motocicletei. Vreau să văd cum se comportă în prezentă Haimanalei. Dacă se înțeleg poate o iau acasă.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.