INTOARCEREA LA CLASIC

Imi plac obiceiurile. Frumoase. Imi pare rau ca multe dintre cele mai frumoase obiceiuri romanesti se duc pe apa sambetei, nemaifiind nimeni sa le transmita. Am inceput asa acest articol ca sa intelegeti starea mea de exaltare. Cum, necum am intrat in posesia unor lucruri, care m-au fericit peste poate. Din mai multe motive. In primul rand pentru ca putina lume le mai foloseste. In al doilea rand pentru ca mi-a crescut usor mandria (daca se mai putea), pentru ca le pot folosi.
Iata pozele, si va povestesc numaidecat despre ce este vorba.

Strop

brici

pamatuf

Asadar brici Thiers-Issard (fac briciuri de prin 1880), pamatuf din par de bursuc, strop din piele intins pe lemn.  Barbieritul cu briciul mi s-a parut dintotdeauna a fi ceva la care vrei sa ajungi. Nu e pentru toata lumea, deci te bucuri mai mult cand realizezi ca tu poti. Vechiul stil clasic. Astia zic pe internet ca numai barbatii adevarati se barbieresc cu briciul. Acum nu ca eu as fi vrut sa imi demonstrez ca sunt unul, sau ca cei care nu o fac nu sunt barbati adevarati, insa….mie imi convine ca pot sa o fac.

Lesne de inteles ca acest brici taie strasnic. Cu maini febrile am desfacut toate acareturile, si am purces la joaca. Fara sa citesc nimic inainte, fara sa ma documentez. Pe sistemul bine cunoscut al barbatilor – EU STIU, EU NU AM NEVOIE SA INVAT. Ma duc in baie, imi bucur fata cu mangaierea matasoasa a pamatufului, iar mirosul sapunului….acel miros de lavanda pe care mi-l aduc aminte de pe vremea copilariei. Cand intrai in frizerie te intampina acel miros. Cu spuma pe fata aratam ca un Mos Craciun veritabil. Iau cu o mana ferma briciul si incep sa ma barbieresc ca si cand as sti.

Dupa prima miscare pe partea dreapta a fetei am realizat ca prostia asta de brici taie si fara sa vrei. E indeajuns sa il ASEZI pe fata fara sa apesi deloc si te-ai taiat. Acolo a fost momentul in care am realizat ca eu nu stiu sa TIN IN MANA aceasta unealta minunata. Dar ce credeti ca m-am lasat? Nu frate….eu stiu! Prost, prost dar hotarat! Si am inceput sa ma chinui sa fac lama aia sa alunece pe fata, eventual lasand-o in aceeasi forma in care am inceput actiunea. Am mai facut o miscare de mare maestru, cu o unduire din poigne intocmai ca in filme. Surprinzator nu a aparut nici un pic de sange. Capatand incredere in mine am continuat cu seria de „hai sa ne dam mari cu toate ca nu prea suntem”, si am incercat sa arunc in chiuveta spuma de pe lama briciului. Cu o miscare hotarata si brusca, cam ca atunci cand lovesti cu varga pe cineva. Bine ca nu am scapat din mana briciul Ca sigur la cat sunt de tampit m-as fi aruncat sa il prind in detrimentul degetelor. Dar nici spuma nu s-a dus in chiuveta ci pe geamul baii. Si nu, nu am absolut nici o idee cum am facut asta.

La a treia miscare de brici pe fata, am realizat ca genunchii mei se pot inmuia brusc si ca nevoia de defecare nu este intodeauna binevenita sau dorita de posesor. In limbaj mai putin elevat, cand mi-a sarit lama aia pe fata de doua trei ori si au inceput sa apara niste pete usoare de sange, am realizat ca nu e jucarie, si genunchii au inceput sa se inmoaie si sa aplaude si era sa ma cac pe mine de frica.

Mi-am adus aminte de o intamplare de cand eram mic. Tata avea brici. Evident. Eu aveam creioane. Evident am avut si o nevoie sa imi ascut creioanele cu briciul tatei pentru ca lamele mele Wilkinson nu erau bune (de mic stiam sa recunosc calitatea unui tais). S-a barbierit tata, si cand a iesit din baie am avut impresia ca s-a barbierit cu pisica. Avea la taieturi pe fata….Mi s-a explicat frumos ca nu ar fi bine ca acel lucru sa se mai intample, mai ales ca era un brici vechi la care tine.
Abia acum inteleg ce am facut atunci…..

Nu am reusit un barbierit perfect, am mai avut nevoie de retusuri cu lama, dar sunt multumit. Intr-o luna voi deveni expert. Sau rece. Asa zic astia de pe forum. Ca ai doua sanse. Inca sunt viu