Ai grijă de cum arăți. Pe cât posibil
Sunt convins că ai un suflet minunat. Dar înainte să ma uit la asta știi ce se întâmplă? Mă uit la ambalaj. Că dacă am umbla îmbrăcați în suflete avocații de divorțuri ar dispărea. În rândurile de mai jos o să înșir lucrurile la care mă uit eu când văd o femeie care îmi place sau nu. Sunt aproape convins că nu sunt excepția, deci o grămadă de bărbați fac cam același lucru.
Când mergi așa pe stradă ca blembea, cu treabă sau nu, primul lucru care îți sare in ochi e textila. Că e iarnă sau vară, o culoare potrivită va șterge praful de pe pupila ta. O luăm sistematic:
Hainele
- culoarea e importantă. Și evident subiectivă. Că mie nu îmi place rozul, dar altora da. Dar dacă porți roz sau alb când afara e ninsoare și șliboviță din aia pe jos nu mai ești din peisaj.
- categoria hainelor. Mă gândesc eu că dacă te văd la 8 A.M. pe stradă în rochie de seară e „walk of shame” sau atât te-a dus mintea. O să îmi sari în ochi dar o să mă curăț numaidecât.
- categoria de vârstă a hainelor. Am mai văzut bărbați de 45 care poartă blugi mulați (RĂU!) pe picioare. Din ăia cu turul lăsat de zici că s-au căcat pe ei, iertați malgașa veche. Deci dacă te văd îmbrăcată în rochiță pepit de școlăriță dar au trecut trei decenii de când ai terminat MBA-ul iar nu e bine.
Trupul
- aici doamnelor vă anunț de la început că o să fiu un pic mai direct. Nu îți lua frate haine în dungi orizontale dacă tu ești deja mai dezvoltată pe orizontală decât pe verticală. Hainele au această valență minunată – prostesc bărbații! Dacă știi să le folosești!
- mă uit la câtă grijă ai de tine. Desigur că există motivații pentru orice kilogram în plus. Că sunt copii, că este lipsa de timp, jobul stresant etc. Dacă nu o faci ca să arăți bine, fă-o că e sănătos și natural. Deși …și să fii mâncat de tigru e natural dar nu e tocmai sănătos.
- deși mărimea nu contează, e bine să ai cupele pline. Și nu de amar.
Fața
- aici e simplu. Dacă aveți zâmbetul la voi eu sunt mulțumit.
Atitudinea
- poți să nu excelezi la cele de mai sus, dar să ai o atitudine cu care să vinzi elefantul.
Și ca să înțelegeți mai bine uite așa se derulează filmul.
O văd de departe. E fit sau cu coca-cola shape – continui să mă uit. Pantofii sunt cu tocuri subțiri – mă uit mai sus. Ajung la glezne. Glezna e foarte importantă. „Și-avea un piciooor foarteee ușooor”. Sunt subțiri e minunat! Picioarele nu sunt lungi dar m-a fraierit cu tocurile așa că nu gândesc și urc mai sus. Mersul este elegant. Nu pare că e deranjată de tocuri. Rochița este potrivită. Nu e lungă (se epilează), nu e scurtă (nu a dat-o în trash). Cum spuneam mărimea nu contează prea mult dar puteți să băgați dracii in noi cu un pushup. Că suntem proști. Dacă machiajul e discret, și are și zâmbetul la ea e minunat. Ah să nu uit! Dacă cheltuie foarte mulți bani pe ruj din cauză că s-a îmbolnăvit de Drăgușănism la buze – nu e bine. Dacă am nevoie de pompă de desfundat chiuveta îmi cumpăr singur. Tu vino cu buzele naturale.
Aveți toate mijloacele necesare prostirii acestui animal tâmpit – bărbatul. Puține dintre voi le folosiți pentru că, nu-i așa, trebuie să mă placă așa cum sunt. Sunt total de acord. Dar nu am întâlnit până acum nici un bărbat necăjit fleașcă pentru că a fost indus în eroare de haine și machiaj.
Concluzia:
ne plac doamnele care sunt prin definiție DOAMNE. Că le duce mintea. Și că o doamnă cu minte poate să fie piți când vrea ea! (ne place un pic de piți din când în când, dar doar un pic). Invers e mai greu spre imposibil.
N.B.
Pozele cu botic de rățușcă (ce finuț am fost ptiu ptiu să nu mă deochi) nu impresionează decât rățoii proști.
Așa văd eu și probabil majoritatea bărbaților. Pentru cum văd ele, întru educarea noastră, vă recomand cu căldură să dați un click AICI, că ne da Andra Nistor niște sugestii
Si daca ai 18 ani si esti nesimtit gras si porti blugi cu talia joasa de ti se revarsa halci de grasimi ?
Si daca ai 45 de ani si arati super si o haina tinereasca iti scoate formele in evidenta ?
Vorbim de bărbați? 🙂