Am o prietena foarte buna, care a fost intr-o mini vacanta de relaxare, intr-o manastire.
Sa se regaseasca, sa se linisteasca, sa din astea….
Mi-a povestit cam cum o sa fie, (inainte sa plece evident), si cica se sta intr-o parte a manastirii mai „turistica”. Adica nu e chiar asa de spartana, precum chiliile in care sta calugarimea. Fara nici o urma de obraznicie, ca nu am nimic cu calugarii ci doar cu preotii.
Asadar s-a dus, a venit. Inca nu am apucat sa ma intalnesc cu ea, dar am mari emotii.
Eu nu sunt asa de plimbat prin biserici. Adica, inteleg, am citit, stiu care e treaba cu „crede si nu cerceta”. Dar nu prea o sa ma vedeti insirat la coada, sa pup nush ce moaste ale unuia ce s-a imbolnavit de deces cu mult inainte sa ma nasc eu.
Bun. Ingrijorarea mea vine din urmatorul motiv: nu stiu cum ar trebui sa ma comport!
Adica nu mai am voie sa injur in prezenta ei? Macar o perioada? Sau sa imi rafinez injuraturile si sa le fac academice? Sa folosesc cuvinte din dictionar, precum preput de exemplu.
Sa sa le modific cu totul, sa le schimb forma?
M-am gandit la cateva care ar merge zic eu:
– Anafura si inchinarea cui te-a facut
– cristelnita si dumnezeii
– cadelnita lu’ tactu…
In timp ce ma gandeam eu la astea de mai sus, ghici ce? A doua…nu vi se pare ca suna urat? Asa din prima! Cu toate ca nu sunt decat doua cuvinte, fara nici un verb, fara nici un inteles! Dar mie imi suna direct a injuratura!
Sa imi dau cu aghiasma pe tricou? Sa rasucesc timid, intre degete,un sirag de matanii gen Becali? Sa fiu pios asa….?
Ce ii spui unui om care a venit din asemenea excursie? Bine ai venit? Adica ce? Daca am plecat acolo e nasol, sau cum? Sau te comporti asa…indiferent de ceea ce a realizat?
Nu da cu crucea peste tine?
In zilele urmatoare m-am decis macar sa nu mai injur. O sa afurisesc!