Perseverența este mama cuiva. Nu mai știu acu fix fix a cui, dar e a cuiva. Unii nu pot bea mai mult de trei beri. Adică după ce reușesc să trimită pe gât trei ape cu cereale, sunt gata de plecat acasă. Că atât pot ei. Începând de aseară îi compătimesc!
Am fost convocat la o discuție pe tema introspecționismului. Am mai participat și de regulă am plecat cu o gândire mai abstractă, de genul „dacă eu sunt la masă și vorbesc cu prietenii atunci înseamnă că forma corpului meu nu este acasă”. Asta după aproximativ trei beri.
Aseară însă am ascultat pentru prima oară de glasul antrenorilor. Și am permis să ajungă la înghițitoare niște vin. Gurile rele spun că a fost o cantitate.
Ce s-a întâmplat:
- nu am mai fost primul care s-a cărat acasă sau aiurea (că nu mereu ajungi acasă)
- am avut timp să aflu și cum îi cheamă pe cei cu care ies
- am văzut cum e să aștepte ăia de la bar după tine. ca să închidă
- am mâncat o treabă care nu a avut părinți și a fost bună – ceva arăbesc gen făașijderi sau ceva
- am fumat niște țigări care cred că sunt pentru oameni sobri sau soprane, deși nu eram în nici una dintre ipostaze – sopranie sau sobruînie parcă
Vreau pe această cale, să le mulțumesc prietenilor pentru că au crezut în mine, și m-au sprijinit pe tot parcursul acestui demers.
imaginea este de AICI