TANGO – INCEPUTURI

Nu o sa va povestesc acum despre inceputurile tangoului argentinian. Ci despre cum am inceput eu cu tangoul. Acum un an si f’o opt luni parca, mi-am luat eu inima in dinti si am zis sa vad despre ce este vorba. Mi-am luat inima in dinti zic, pentru ca noua baietilor, ne ia ceva mai mult timp sa ne hotaram sa facem pasul asta. Chiar daca inauntrul nostru ni-l dorim, inainte sa il facem incepem cu prostii din alea: da ce vor spune prientenii mei? Da’ o sa par efeminat. O sa faca astia glume ca sunt domnisoara de pension si tot asa.
Si eu le-am avut. Si a fost greu sa ma urnesc. Dar pentru cei care inca nu au facut-o iata o informatie folositoare: sa dansezi tango argentinian este orice mai putin cele insirate mai sus. Nu te efemineaza, nu e „gay”, nu esti domnisoara de pension, nu te face mai putin barbat decat esti. O sa scoata barbatul din tine.

Ma inscriu, cum va spuneam, la o scoala de tango din Bucuresti. Primii pasi i-am facut alaturi de Cosmin si Amalia. La prima ora, eram o adunatura de oameni acolo, cu priviri ratacite, cu atitudine de pui speriati si uzi. Stransi in noi, tremurand de emotii, se vedea pe fata noastra ca vrem sa invatam sa dansam pana la 12.00 si sa plecam acasa bucurosi ca am facut-o si pe asta. Dupa ce am gustat eu din pivoti si din mersul pe ritm de tango, am decis ca nu imi ajung numai doua zile pe saptamana, asa ca m-am mai inscris in paralel la o scoala. La Lucian si Monica. Si uite asa am ajuns la 4 zile de cursuri pe saptamana, plus inca doua de practica.
Cand am intrat prima oara la Luci, hotarat, cu lanturi si inele pe mine, cizme, casca intr-o mana, a fost amuzant. Ca Lucian avea o privire mai mult decat mirata. Normal! Ce naiba sa caute la tango o aratare din aia??

Mai tarziu cand am mai povestit cu ei, mi-au spus ca initial nu imi dadusera nici o sansa. Judecand dupa cum eram echipat….nu ii blamez. Nici eu nu mi-as fi dat!
Am ajuns dupa o luna si jumatate la prima mea milonga. Cand am intrat in sala unde se tinea milonga aveam inima cat un purice. Nu stiam prea bine nici sa merg, nici imbratisare nu aveam, imi repetam in minte putinele figuri pe care le stiam (mare prostie….) si cu care vroiam sa imi impresionez partenerele. Mi-am pus pantofii de dans si m-am asezat cumintel pe scaun. Si asa am stat cumintel vreme de 4-5 ore. Ca nu am avut curajul sa invit pe nimeni la dans. Fetele de la mine de la grupa de incepatori nu erau, vedeam niste frumuseti pe ringul de dans care se miscau incredibil de frumos, asa ca am decis ca e foarte bine unde stau.
La sfarsit, cand fesierii mei dadeau deja semne de amorteala cronica, m-am ridicat (usor impleticit) si ostenit de atata dansat pe scaun, mi-am schimbat pantofii si am plecat acasa.

Si tot asa vreme de 5-6 milongi. Ajungeam, puneam pantofii, dansam pe scaun, schimbam pantofii, plecam acasa. Nu aveam curaj sa invit avansatele, pentru ca nu aveam ce sa le dau. Nu stiam sa conduc cum trebuie, nu stiam sa imi fac partenera sa se simta confortabil, asa ca eu in mintea mea am zis ca mai bine nu le rapesc timpul.
E bine sa poti rade de tine. Si credeti-ma ca eu rad in hohote de mine, acum cand ma uit in urma la ce narozii am putut face.
Rad pentru ca pe mine tangoul argentinian ma face sa rad.
La mine orice piesa pe care  dansez incepe asa: imbratisare, ranjet pe fata, primul pas.
As putea sa spun ca primul meu pas in tango este zambetul ce mi se aseaza pe fata.