SINNERMAN

Postat in Ganduri | 0 comentarii

INDIA

Postat in Datu' pe goarna | 6 comentarii

Am fost zilele trecute intr-o zona mai intunecata a Bucurestiului. Rahova. Am luat un taxi pana acolo ca habar nu aveam unde dracu e strada Oltului. Soferul – fost lautar acum se apucase de taximetrie ca e batran si nu se mai cauta in muzica asta decat tinerei. I-am dat dreptate instant. Pai sa ne gandim – Adrian copilul merveilleux avea f’o 20 de ani cand ziceau ei facandu-i reclama „uite frate copil de 7ani ce bin canta”. O lume plina de nani care se dau copii ca sa ii aclame publicul si sa le dea bani. Oricum soferul meu nu canta manele ci lautareasca. Drept pentru care cei din bransa spuneau ca e invechit. Maria Tanase, Doru Siminica – auzi colo invechiti! Ma rog!

Atunci mi-am dat seama despre diferenta majora dintre manelisti si lautari. Lautarii canta despre tine iar manelistii despre ei. Partea cea mai amuzanta e ca nu realizeaza nici unul din gorobetii care dau bani la manelisti ca dau bani ca aia sa se laude.Pai hai sa facem analiza pe text: AM valoare, sa moara dusmanii MEI, AM femei, AM bani.
Lautarul iti canta tie de inima albastra sau de bucurie. Stiti voi muzica din aia de bataie cu scaunele la 4 dimineata. Pai ia sa ma duc eu in restaurant si sa vina manelistu sa imi cante ca are valoare cand mie taman ce mi s-a redus salariu! Sau ca el are femei si pe mine taman ce m-a lasat! Sau ca el are mercedes si eu am tramvai 41! Nu ii sparg capu instant?

La piata Rahova lautarul meu a zis „nu va suparati dar mai departe nu intru…mergeti in directia aia…” Mamaaaa mi-am zis in gand ca nu e a buna. Am pornit pe jos dar eram incordat ca unu care a fost luat cu forta de pe wc. Indieni peste tot, pe sus pe jos, manele date tare in strada, masini luxoase si fuste inflorate. Ma uitam cu toti ochii in toate partile. Ma si gandeam ca la cat sunt de stresat daca ma intreaba unu
– nenea cat e ceasu?
intai ii dau una il intind pe jos si abia apoi procesez intrebarea
– ah….cat e ceasu….

Misto zona oricum.

Despre uimitoarele aventuri ale lui Leonard Margaritarescu in slujba lui OTMoceanu – II

Postat in Datu' pe goarna | 0 comentarii

Renunţă la lupta interioară cu uşurinţa cu care scuturi un muc şi reveni la sentimente mai bune.
– Şefu’, le-am adus, e-n dubă, zise cu convingere şi pe măsură ce ducea această rostire la bun sfârşit observă, totuşi, că domnul Moceanu nu prea era singur.
O prezenţă feminină. La magazin, printre sticlele murdare şi triste, de goale, normal, exact lângă rafturile unde ochise un plic de nes, trona oarecum, pentru că stătea pe scăunelul de muls, o duduie.
– Săru’mâna, să mă scuzaţi, nu v-am observat…
Nu ştiu cum să continue, mai ales că privirea şefului, cu care se intersectase în timp ce-şi aranja cochet şapca cea nouă, avea un chelcheşoz care nu-i plăcu excesiv.
– Săru’mâna, săru’mâna, îl maimuţări domnul Moceanu, pune, mă mâna şi gândeşte-te unde punem lăzile, că vrea să le vadă şi domnişoara Pecu. Domnişoară, i se adresă şeful cu terifiant de mult respect, dacă doriţi să le aducem aici, mai bine mergem în spate, e mai discret acolo, aici năvălesc ca acu’ muncitorii de la combinat şi-i zi de leafă – nu mai scăpăm de ei până dimineaţă.
În timpul ăsta Mărgăritărescu nu se simţi nici măcar stingher, ocupat fiind să studieze, cu o căutătură care lui îi părea fatală şi care din afară părea, de fapt nu părea, chiar era, măgulitor de exoftalmică, pe duduia.
Era bine duduia. Baticul elegant atenua finuţ strălucirea buzelor roşii pe care le asocie imediat cu scânteile şarjei de la combinat, aia din tura de noapte, în care lucrau în acord şi pocneau cuptoarele. Sub halatul ponosit („muncitoare, fata! ori e de-a noastră şi nu s-arată, ori şefu’ se dedă la ‘mneaei…”) ghiceai o existenţă tumultoasă şi fremătătoare, iar din cizmele regulamentare de cauciuc izbucnea o pereche de bunuri de larg consum de-ţi era mai mare dragul să le mângâi cu privirea hămesită.
– Mărgăritărescule, te duci? punctă Domoceanu cu blândeţe, lucru neobişnuit la un şef aşa mare.
– Am zburat, şefu’, am zburat, acu’ le reped încoace.

*************************

Nea Achim zăcea de vreo trei zile de durere şi suferinţă, dar destul de lefter, îmbătându-să el mangă cu prilejul zilei de salar. Avusese timp berechet. Şi se luase şi c-o precupeaţă, cu singura precupeaţă, c-aşa-i zicea el fetei lu’ Precup ăl bătrân, cunoscută în mediul de reşedinţă ca fiind o sugativă de mare respiraţie.
Dăduseră gata rezervele operative de secărică ale lu’ Moceanu, că ăstuia-i picase cu tronc, ce tronc, hodoronc-tronc, una de pe la oraş, Smaranda Pecu, parcă. Şi dacă nu
s-a îngrijit Moceanu despre dânşii, ca un ţiitor de magazin sătesc cu lejere veleităţi alcoolice ce să afla, s-au orientat ei, sărăcuţii, degrabă-degrabă, că era rost de pileală moca.
Se ridică nea Achim. Se propti bine pe cele două picioare înşosetate gros. Scuipă nea Achim ce-adunase de cu seară prin gât şi emise gâjâit o cogitaţiune de esenţă:
– Uite, dacă beau, aşa-mi trebe…’tu-ţ’ a norului mă-tii. Şi se opri urmărind vexat, cu mâinile pe genunchi şi cu capul uşor întors spre draperie, adus de spate, de ani şi de greaţă, cum flegma se zbenguie veselă pe halatul de baie al precupeţei, exact unde cu câtăva vreme în urmă bagase spaima-n ciocoii femeii.
– Hâu, hâu, baba-n grâu, tu de unde-ai mai apărut, piază rea?
– Nemernicule, atâta te duce memeaca să esprimi? Bou’ bălţii, iar eşti în şosete pe linoleu!!!
– Eartă-mă că nu ştiu ce fac. Şi lasă-mă-n durerile mele, nu mai mă omorî cu prostiile astea! Nu vezi că mi-e rău?
Precupeaţa se mai înmuie.
– Mă belitule, mişcă-ţi trupu’ de amant părăsit în bucătărie, că se răceşte belfastu’…Dacă mai ai viaţă-n tine şi sânge-n veoză, vezi că dup-aia te-aşteaptă nen’tu Moceanu la sfat, la găzăria aia a lui.

CUTREMUR SRL

Postat in Ganduri | 5 comentarii

Vreau sa imi fac o firma care sa vanda cutremure. Pe zone. Cu oferta frumos structurata. Intai pe cartiere.
Astazi special pentru drumul taberei un cutremur de 4.5 pe scara Richter. Cei de la etajele inferioare platesc mai putin si cei de la superioare mai mult ca la ei se simte altfel. Si cu anunturi din alea „va rugam ca la orele 19.24 sa fiti acasa pentru a savura seismul pentru numai 10 euro!”
Dupa aia faci sondaje de opinie. Cum ati simtit ultimul nostru seism, a fost indeajuns de puternic, cum au fost emotiile, ce va doriti de la noi, cutremure mai sofisticate, pe verticala pe orizontala?
Si apoi facem oferte personalizate. Pentru scara C de la OD7 azi un seism de 5.7 la numai 7 euro antropic desigur!

Incetul cu incetul faci abonamente, si apoi extinzi afacerea cu dispozitive de localizare ale abonatului astfel incat sa ii oferi seismul in orice punct din oras sau tara. Ca sa nu piarda omul nimic chiar daca este in concediu stii? Plus ca daca e la mare poti sa ii dai bonus un tsunami.

Firma o sa aiba mare succes.

OTMOCEANU

Postat in Datu' pe goarna | 2 comentarii

ce o sa cititi mai jos e primul episod din romanul foileton „Despre uimitoarele aventuri ale lui Leonard Margaritarescu in slujba OTMoceanu”.

Sunt postate la rubrica – El Guapo – el fiind autoru.

Strănută zgomotos şi se uită la pantofii răspingeliţi cu o mirare blajină. „Bă, boilor..!” îi trecu prin minte şi râse, gândindu-se că, uite, replica asta merge la fix cu momentul ăsta scurt, ca dintr-un film al vieţii lui tumultoase.

În cameră, printre cărţi, scrumiere pline, pachete mototolite şi adunate sub perdeaua murdară, corzi de chitară, viniluri şi tot felul de nimicuri care, adunate, îi dădeau senzaţia de „acasă”, zăceau aruncate de peste zece ani cele patru lăzi care-i faceau viaţa amară de fiecare dată când se împiedica de ele.

Îşi aduse brusc aminte cum, nu chiar aşa demult, îi freca ridichea un imbecil de sergent, la Ghighiu, unde aveau un post avansat vânătorii de munte.

„Ascultă la mine, biba, tu n-ai mari perspective în viaţă….”, zicea dubiosnicu’ trăgând teatral din ţigară, cum vazuse el într-un film, din care, cel mai probabil, atâta reţinuse, că era în engleză şi nu era tradus, şi de jenă n-a întrebat pe nimeni de ce se bateau ăia ca chiorii. „La cum îţi faci tu bocancii cu cremă, să vede că eşti mână largă şi, bă, p-aştia care nu să chivernisesc, n-are cum să-i ajute…”.

Din când în când, mai ales dacă reuşea să-l ardă de faţă cu ăilalţi, mai zicea prepuielnicu’: „Lasă, mă, că vine ea…” şi rămânea aşa, în ceaţă, dus cu duşii, c-o privire de parcă ştia el c-o să vină ea şi să te ţii atunci. Mare imbecil.

Da, da’ lăzile alea trebuiau mutate, că se apropia seara, aşa cum se apropie în fiecare zi, adică mai întâi te-apucă după-amiaza, te trezeşti că e târziu deja, şi după aia gata, vine seara şi aveai o grămadă de chestii de făcut şi uite că nu mai e timp acu’.

Zrangănitul telefonului îi plezni peroraţia interioară peste meclă şi întinse mâna către receptor, începând în gând o lungă listă de măscări la adresa ăluia de-l speriase.

– ‘Neaţa, Mărgăritărescule….Ce faci, iar stai ca bou’ cu ochii pe pereţi? ‘Ai să rezolvăm cu lăzile, ce zici? Bagă-le în portbagaj şi te aştept la mine în zece minute.

Ce căcat. Se gândea să prindă ultimul episod dintr-un serial despre limitarea conştientă a amidonului din organism prin epurare spirituală de nivel doi….Da’ nu-i nimic, merge şi-aşa, îşi zise, şi se grăbi să ducă la îndeplinire întocmai cele cu care-i siluise după-amiaza de duminică domnul O.T. Moceanu, adică ŞEFUL.

**************************

TV-ul de culoare alb 40, adică un bej răscopt, cum îi plăcea lui să-l alinte, gonea prin întuneric către comuna învecinată; acolo îşi avea biroul domnul Moceanu, camuflat într-un magazin sătesc, unde în afară de cocârţ şi niscaiva cuie, mai găseai doar ciocolată chinezească, din stocul din ’86, cu care rămăsese pe cap de la controlul financiar de gestiune care era să-l bage la gheu. Gheu, adică pârnaie.

Cele zece minute ale şefului (ca la fo’ oră, o oră şi-un pic) se scurseseră de ceva vreme, dar nu era mare bai, doar unde era să plece la ora asta?

Îşi zise că în seara asta arăta bine. Proaspăt ras, pardon, bărbierit, cravata nouă, verde cu maron, cămaşa în asorteu cu dubiţa şi, bomboana pe colivă, la pies du rezistans, şapca Abibas nouă, cu cozoroc şmecherit, din tablă de 1 cu găurele în formă de inimioară.

Opri maşina ca unul care-i conştient de cât e de prezentabil şi se apropie de intrarea la magazinul lui Moceanu, păşind sprinten, plin de energie. Înăuntru se auzea, în surdină, un program de muzică populară, susţinut de Candian Preducel, un cunoscut interpret zonal şi talentat.

– Halut, Mărgăritărescule, ce şapcă de prost ai! Arunc-o-n pizda mă-sii, că te trăzneşte şi tu n-ai un ban la tine.

Se dezumflă. Acu’ parcă i se părea şi lui că e urâtă şi se gândi cu regret la cei două sute de leuţi pe care-i investise pentru promovarea imaginii lui de prosper întreprinzător şi din care, clar, şapca asta făcea parte integrantă.

– Şefu’, cum le mai ştiţi matale pă toate, jucă el la impuse, că deh, unu-i dom’ Moceanu.

Se amuză copios când realiză că la el Domnul Moceanu suna, rostit la repezeală, un fel de Domoceanu şi se gândi aproape sonor c-ar trebui să-i propună asta şefului, poate ar’ să-i placă şi se umple de glorie, cum să zice pă la noi.

– Băăă, vorbesc cu tine de juma’ de oră şi tu te uiţi la mine de parcă te-a luat cu forţa dupe veceu, hă, hă, se hlizi şeful, convins de extraordinarul efect comic al alegoriei exhibate spontan, prin damful discret de cocârţ de primă mână.

– Să trăiţ’, şefu’, mă gândeam să vă propun să vă numiţi Domoceanu, că-i mai scurt şi mai potrivit, şi-are, aşa, o aură de Don…Ca la mafioţi.

-Mărgăritărescule, asta-mi place la tine. Deşi eşti complet tâmpit, eşti spontan, nu glumă. Păi nu aşa mă cheamă, mă, tutu’ lu’ tata?

Realiză fulgerător că situaţia se albăstreşte per total şi că acum i-ar veni extrem de greu să-i esplice lu’ Domoceanu la ce se referea el, de fapt. Şi, mai mult, ar fi putut să-l pună în situaţia delicată de a se simţi jenat, dar prost, ori asta nu se face când vine vorba de şef. Nu?

OLEG DANOVSKI

Postat in Ganduri | 2 comentarii

Plec ieri de la munca. Acum de ceva zile sunt motorizat insemnand ca ma dau cu o conserva. Am doi prieteni sot si soata, care au decis ei sa mearga cu o singura masina si sa mi-o imprumute mie pe cea de a doua. Da ma sunt bogati….
Plec ieri cum spuneam de la scarbici. O iau fain frumos pe la ambasada chinei. Curba maiestuoasa cu zapada.

Sub zapada, statea ascuse ca niste nenorocite pietrele. Pietrele din pavaj. Piatra cubica, dura, care a trecut prin multe. Stetea ele asa dedesubt sub zapada ca niste dragute….o minunatie…
Intru in curba vorbind cu Schumacher la telefon si uit acceleratia setata pe la 60. Intra masinuta in curba iar in punctul maxim al ei incepe sa ma ia la discutii.
Zice Opelu:

– vere…ne invartim?
– bah nu mi-ar placea da-o dracu in plus intarzii la o intalnire
– hai ma sa ne invartim!
– ba da-o dracu de gluma!
– auzi uite stii ce? eu ma invart!

Ma si a inceput sa se invarta. Ce balet! Ce feerie! Plangea Oleg Danovski daca ne vedea! Daca faceam triplu tulutzurile alea pe pationar zbura titlu lu Plushenko! Dupa ce mi-a amestecat gandurile in cap pret de doua rotiri complete, un dublu axel, si un triplu ridberger se opreste cu fata exact in directia de mers.
Zic bine dracu ca nu te-ai oprit invers ca mai aveam acuma si de intors. Tampitule! Ce te vezi tu? Suria Bonali a capitalei??
Opelu nu se lasa ma si imi replica – bah boule! daca ma mai iriti sa stii ca repet figura pe podul Grant.

Am fost foarte tacuti amandoi pe tot restul drumului.

FRIG AL DRACU

Postat in Ganduri | 16 comentarii

E un ger afara de crapa matzele jucandu-se cu el. Ba e mai frig si decat in curu unui urs polar inghetat la unu din poli. Cand am iesit azi afara am avut o revelatie: pantalonii nu trebuie calcati!
Se indreapta singuri daca sunt minus paishpe grade afara. Si iti tin locului si genunchii care aplauda de fericire.
Am incercat timid sa imi aprind o tigara. Pas sa reusesc! Nici flacara nu ma arde vere pe geru asta!
Narile ma ardeau de parca imi bagasem trei aripioare de KFC in ele si mainile mi se chirceau in forma de „sa-mi bag picioarele ce frig e”.

Acuma daca vrei sa te bati cu cineva nici nu e nevoie sa dai in el. E indeajuns sa il scuipi. Daca esti la un metru de el si il tintesti in ochi, pana ajunge la el scuipatu ingheata si ii faci o vanataie de numa numa!
Ma uitam la un catel sarmanu se pisa turturi.
Avem noi la firma o vorba – hai sa lingem o cafea. BAH A DEVENIT ADEVARATA! Am iesit afara cu cafeaua si mi-a inghetat! I-am dat doo limbi si am aruncat-o. I-am spart parbrizu lu unu…
Si la ce geruri anunta astia…or sa vrea si masinile in casa.
Asta imi aduce aminte de una din intrebarile fara raspuns ale naparstocilor: mami de ce
stau casele afara?

Avem si avantaje: eu nu mai imi gasesc ciocanu asa ca am folosit la batutul unui cui blugii proaspat spalati luati de pe sarma. Ce dracu m-a apucat si pe mine sa spal nu stiu..
La ce cancer e afara nici mirosu nu se mai propaga.

Vorba de sezon: daca ma iubesti dragule…nu ma dezbraca….
(bine si daca o dezbraca….ce?)

BLOGURI

Postat in Ganduri | 12 comentarii

De ceva vreme ma dau pe net in cautare de bloguri. Nici macar nu stiu ce caut. Sau de ce. Ca am o gramada de carti interesante in care sa imi pot pierde pasii mintii. Dar ma rog…Acuma cred ca toata lumea are blog. Pe unii ii suspectez ca au si cate doua. Unu in care isi dau numele pentru notorietate si unul in care scriu de fapt ce gandesc. Unele sunt chiar interesante. Altele sunt fade, scrieri fara continut consistent in care se parafrazeaza la greu ca sa vada lumea ce culti suntem noi. Si ce de cuvinte minunate cunoastem.

Ce m-a uimit este ca, poate din intamplare, am dat peste o gramada de bloguri intretinute de oameni singuri, tristi si neintelesi. Si acuma intrebare: oare asa multa lume e trista, si genial neinteleasa? De unde au aparut toate geniile astea care scriu ca sunt dezordonati, cheltuie mult, nu fac curat in casa si nici nu gatesc dar sunt minunati pe dinauntru? Am avut impresia la un moment dat ca nimeresc numa pe bloguri eminesciene. Sunt un geniu neinteles, trist(a) mereu si caut fericirea. Nu ma intrebati in ce consta ea ca nu stiu. De aia o caut.

Toata lectura asta mi-a creat un disconfort si un val de manie. Exact aceeasi respingere daca vrei pe care o am fata de o femeie care se stramba in fel si chip daca cineva din anturaj are un limbaj mai colorat, dar cand ajunge la coltul strazii si-o indeasa cu doua maini.
Este de fapt o reactie alergica la oameni necinstiti. La oameni cu doua sau trei fetze.
Sper din tot sufletul sa ma insel si acesti oameni sa fie asa cum spun eu. Adica sa se dea de genii neintelese, parasite de iubite/iubiti si condamnati la nefericire pana cand vor ajunge pe vesnicele plaiuri ale vanatorii. Pentru ca daca nu e asa….inseamna ca astia chiar asa sunt, nu mint si atunci avem o problema.
Ca natie. Ca sunt multi. Si daca sunt multi asa inseamna ca au ajuns asa dintr-o cauza.

VIATA FARA PORTIERE

Postat in Ganduri | 2 comentarii

Mor de dor sa ma dau cu Haimanaua. Si cand vad pelteaua asta alba de afara mi se face frig in suflet. Bah iarna parca vin toate belelele. Acuma am si de platit TVA de mi s-au inmuiat planetarele cand am auzit suma.

Cand ma gandesc ca dimineata tre sa ma duc sa ma cobor in gaurile alea de cartita in loc sa imi fluture pletele in vant afara, mor…Da ma nu am plete si ce daca? Daca vreau….nu imi las!
Anul trecut imi propusesem 13.ooo km pe Haimana. Am depasit targetul deci nu e criza da? Targetele se pot depasi. Anul asta mi-am propus 20.oookm.
Si mai da-i in spumele mele de bani ca aia ii fac eu. Nu ei pe mine.
BAH DA TERMINA DRACU CU NINSOAREA ASTA CAND VORBESC CA NU MAI SUPORT!

Acum juma de ora eram ferm convins ca poti sa influentezi anotimpurile. Adica de exemplu sa te porti de parca ar fi vara stii? Si uite asa cand te vede iarna se cara la ea acasa ca zice ca a venit vara. Asa ca am iesit in tricou, pantaloni scurti si sandale pana in fata blocului. Cu ochelari de soare si crema cu factor de protectie 114. M-am dat tacticos pe partile expuse la soare. In momentul ala am crezut ca vecina de la 4 ori face infarct ori cade de pe geam. Nu s-a intamplat nici una nici alta da sigur am auzit un zgomot ca de ochelari pe asfalt. Ba nu incercati asta acasa. Iarna nu m-a bagat in seama bagaiaj….fulgii pe gat.
Dupa ce mi s-au ascutit si micsorat toate partile din organism (alea externe au devenit interne si invers) am zis ca am incercat sa o pacalesc indeajuns si m-am indreptat spre lift.
Am ajuns sus si dupa ce am dat jos cacatul ala de crema antisolara (care inghetase pe pielea mea fina si matasoasa) cu spaclul, m-am dus si am facut o baie fierbinte. Acum caut alte metode.

Eu cred ca am emigrat in Canada si eu nu stiu. E ca un vis urat. Nu imi pot imagina un vis mai nasol decat asta.
Ba da….pot….
Sa ma trezesc dimineata cu mutatie in judetul Covasna….

Bah nu mai vreau portiere. Sa mor na!

CULINARA

Postat in Datu' pe goarna | 7 comentarii

Plec de la munca si ma indrept spre casa. Ah inainte sa va povestesc ceva: la noi la firma au venit aia cu PSI-ul (prevenirea si stingerea incendiilor) si au pus la avizier niste foi galbene pe care daca le citesti cica esti mai pregatit.
Bun. Erau acolo niste fraze taica de te luai cu mainile de cap:

„STINGEREA SI EVACUAREA PERSONALULUI ANGAJAT”
e? Cum suna? Intai te stingi si apoi te evacuezi asta numi daca esti angajat. Daca nu esti angajat iesi in flacari ca Anal Esco?

„UTILIZAREA INSTRUCTIUNII”
„Instructiunea se utilizeaza in urma unor cursuri”
Vai de capu meu….

„DACA SEISMUL V-A SURPRINS IN AFARA CLADIRII RAMANETI ACOLO”
Bineeee

„IN CAZUL UNUI CUTREMUR NU VA VIZITATI RUDELE”
Mama soacra e cutremur stii? Nu pot sa vin!

Ma rog. In drum spre casa dau pe la prietena mea CORA sa vaz ce mai are prin pantec. Am ales un pui. Ajung acasa, il spal un pic dupa care il violez dureros cu tepusa rotisorului. Punem niste ulei peste el apoi adaugam coriandru si – foarte important – instalam in burta cadavrulu prin rect o lamaie taiata in jumatate. Bagam zburatoarea la caldurica.
Ne ocupam de mujdei. Intalniri nu avem, nu ne pupam cu nimeni si daca se intampla sa vina oarecine pe la noi asta e un motiv numa bun sa nu o dai in dragoste cu ea.
Curat usturoiu’ asa pret de o haita, il pun intr-un castron si caut cacatul ala cu care sa il fac maruntele. Cacatul nua fost dibuit asa ca am apelat la inventivitatea romanului.
Am luat ciocanul de facut snitele si cu coada astuia am inceput sa zdrobesc cainii.
ATENTIE: nu puneti ulei inainte de zdrobire! Riscati sa va pierdeti juma de ora sa cautatiusturoiul in bucatarie….(eu inca mai caut)

Lapte! Ne trebuie lapte pentru mujdei! Nu avem lapte. Bine. Apa! Ne trebuie apa pentru mujdei! Apa este…
A iesit in loc de mujdei un fel de pipilica de baba bolnava indiana.
Iute. Deci puteai presupune ca avea hepatita sau ceva nasol tare.

Scoatem aratarea din cuptor o ungem bine cu unt si o bagam la loc.
Daca nu se face in 15 minute incercati sa aprindeti cuptorul…..
Dupa ce puneti ulei pe basica efectuata in timp ce aprindeati cuptorul acum aprindeti si o tigara.
Pofta buna