NU PREA STIU.. CA
Am decis impreuna cu Samir sa tabaram pe stiuca. Ca e vremea buna. Joi imbarcarea, masina, drum, catamaran, pensiunea Prodelta cazati. Ciorba de peste MINUNATA asa cum stiu ca se face si nu gaseste in Bucuresti.. Stabilit ca a doua zi la 6.30 o luam la picior, pleoape grele, noapte buna. Desteptarea. Ploaie ca in luna lui martie numa ca la 15 grade. Ne echipam corespunzator, adica eu aveam pantalon, maieu, tricou, tricou cu maneca lunga, polar, polar. De doua ori polar plus costum de ploaie. Sus pe catamaran, Geo la butoane si plecam. Ne-am cam facut mici pana pe lacul Uzlina. Cum sa va explic? Un frig si un vant si o ploaie….cam ca in emisiunile de la descopery cand pescuiesc aia la crabi in marea Bering sau Boring cum i-o zice ei. Valurile erau bonus. Incepem. Lansez fix la buza stufului unde se ascunde. S-a ascuns bine. Am fugarit stiucile pana pe al doilea lac. Atacul nu ne-a surprins pentru ca nu a venit.
Un pic mai mare decat Uzlina, lacul Isac ne-a intampinat cu valuri ce faceau un jacuzi sa se rusineze. Am intepat si lacul acesta cu linguritele, rotativele si blestemele scuipate printre dinti. Ne-am intors pe Uzlina. In canalul dintre acestea am facut un popas sa rasuflam. Acolo nu batea vantul asa de rau. Lansez ca un maiastru si din prima agat stiucul. Din pacate era singura din canal. Am intrebat-o….Inapoi in Uzlina gasim un loc in care scot o minimarlitza pe care am eliberat-o. Dar surprinzator acolo tragea. Apoi vine o stiuca amatoare de desert. M-am prins de asta pentru ca mi-a sutit lingurita ca sa aiba cu ce sa il manance. Samir agata o barosana pe care a adus-o langa barca. Imensa! Eu apuc minciogul si ma aplec peste copastie. Insa plasa minciogului era amestecata asa ca nu am putut sa inhat vicleana. Tot chinuindu-ma am incercat sa imi gasesc un punct de sprijin mai bun pentru piciorul meu stang. In acel moment mi s-a parut o idee buna sa ma sprijin cu talpa in lanseta mea. Ei nu i-a placut ideea si mi-a spus-o pe un ton urat. Si a decis de capul ei ca e mai bine sa se divida. In acest timp eu tot ii trageam in cap stiucii cu minciogul. Auzeam strigate in jurul meu – incet! Nu te grabi! Samir slabeste antireturul, stiuca pleaca un pic, eu trosc cu minciogul in cap inca o data. Moment in care taranca decide ca e prea mult pentru ea (avea ceva cucuie) si se cara.
Citeste mai multVARNA TANGO MARATON
Am decis anul acesta pe ultima suta de metri sa merg si eu la Varna. Sarmul meu nemarginit (ptiu ptiu) m-a ajutat sa gasesc o camera chiar in hotelul in care se tinea si prima milonga. Trebuie sa recunosc ca am fost incantat. Era atat de mare incat a trebuit sa aprind toate luminile doar ca sa vad daca nu mai e cineva prin capatul celalalt. M-am prezentat la milonga, am dansat regulamentar. M-am intalnit cu doua fete romanesti pe care o sa le denumesc in cele ce urmeaza muzele mele productive. Sau L si L. Au fost extraordinar de amabile sa se ofere ca a doua zi sa vina sa ma ia cu masina pentru a merge la urmatoarea milonga, care avea loc in parc.
Da…asta era adresa…in parc. Asta e un minus al organizarii acestui festival. Zis si facut. Cand au aparut la exact ora stabilita (vorbim de doua fete da?) mi-am zis ca e un semn rau. Dar nu l-am bagat in seama.
Plecam in oras, parcam, si ne indreptam spre unul din acele locuri in care poti sa te indestulezi. Dupa doua ore, niste mancare mediocra si multe povesti, fesele amortite ne-au adus aminte ca noi vroiam sa merem la milonga. Dupa cateva incercari nereusite gasim parcul care nu era foarte departe. Insa era foarte mare. Si nici un semn cu sau despre tango. Vremea era frumoasa si compania placuta asa ca am luat-o usor la pas sperand sa dam peste altii ca noi.
Amu…vremea aia frumoasa nu a mai durat asa mult. A inceput sa ploua. Incet. Ne-am adapostit sub un copac, impreuna cu o femeie cu niste copii si un catel de pripas. Rimelul intins pe fetele celor doua L mi-au intarit observatia mea. Ploua puternic. In cateva minute eram cam uzi. Da’ nu rau. Adica eu mai avea niste locuri uscate pe mine. Ce credeti? Orice om sanatos ar fi lasat balta totul si ar fi plecat. Dar nu noi! Noi am decis sa mergem in continuare in parc. Unde a inceput sa ploua mai tare. Am cedat la un moment dat si am iesit din parc. Ei bine daca pana atunci credeam ca ploua…nu. Abia atunci a inceput. In 3 minute ochii mei mirati se uitau la doua tricouri ude. A fost dragut pana la un moment dat cand am realizat ca si al meu e ud…
Citeste mai multJARISTEA POPESTI LEORDENI
Astazi am hotarat cu trei colegi sa luam masa de pranz in „oras”. Cum lucram „la tara” – in oras inseamna Popesti-Leordeni. Unul dintre noi a propus sa mancam mici ca cica stie el undeva unde se mananca bine. Hop tzop in masina toate patru cururile si hai la potol.
Dupa ce am bananait un pic pe strazile din ORAS, am nimerit. O strada laturalnica. Un chiosc, care la inceput a fost destinat vanzarilor de tigari si croasante, acum extins cu niste cornier, lemne si cauciuc. Noi astia trei de nu mai fuseseram ne-am oprit un pic afara sa reflectam.
Aveam doua variante ca sa putem intra neobservati: sa ne rupem un pic hainele sau sa imi suflec manecile sa mi se vada tatuajele.
Am intrat fara sa apelam la nici una. Cum sa va explic…O zona de maxim 10 metri patrati, cu niste mese soioase, cu muste lipite, scaune de plastic, o caldura mai mare decat langa focul Gheenei. Un gratar mare intretinea atmosfera cu fum. Aveau insa un ventilator cu apa ceea ce mi s-a parut luxul luxului. Ospatari in adidasi, cu niste sorturi ce nu cunosteau notiunea de apa, o chelnerita grasa si indiferenta.
Baietii de la gratar insa aveau manusi de plastic in maini. De anul trecut.
Desi era Restaurant ne-am asezat la coada sa comandam. A venit chelnerita care ne-a zis scurt si taios
– Stati jos! Vine colegu sa va ia comanda!
Ne-am executat ca niste copii de generala cand tipa profesoara la ei.
TRUE STORY
Aventura unei achizitii.
True story. Am vorbit cu un partener din Germania sa cumpar niste lucruri de la el. El e turc. Da e turc si locuieste in Germania. Lucreaza evident la o companie.
Aceste lucruri de le vroiam eu mi le-a vandut turcul din Germania. De pe o firma din Grecia.
O recapitulare scurta:
Turc in Germania lucreaza pentru o companie nemteasca a vandut produsele unei companii grecesti.
Bun!
Adica turcu a facut si el un comision ca le-a vandut alora produsele.
Continuam:.
Produsele acestei firme grecesti, erau de provenienta China si se aflau in Rotterdam.
CICA „MANANCI CE ESTI”
In ultima vreme tot aud treaba asta. Mananc ce sunt. Adica ce? Sunt peste? Sau porc? Si aia care mananca legume ce sunt? Plante? Oare de aici expresia „nu te lega de aia, e ca iedera…nu mai scapi de ea”? E din ce in ce mai virala treaba cu mancatul sanatos. Vegan sau raw sau cine stie ce alte noi tendinte de care nu am auzit, apar din ce in ce mai des. Si au din ce in ce mai multi adepti.
Nimic rau pana aici. Desigur ca acesti adepti (nu toti) incearca sa iti explice cat e de bine ceea ce fac ei si prin comparatie ce de cacat esti tu ca nu faci la fel.
Aici deja o dau in barci. E cam ca treaba cu homosexualii care incearca sa ne explice ca ce fac ei e normal. Si ca daca eu zic ca nu e, ii discriminez.
Hai sa o luam sistematic. Cica au descoperit ei de curand ca nush ce colon mare, mic sau mijlociu sau hai sa ii spunem „asa si asa” nu ar fi potrivit pentru haleala de o bagam in noi. Cu exemple! Ca e ca la elefanti, ca e ca la nush ce zebra. Ca uite leul nu are asa si ala e carnivor. Ergo noi nu suntem facuti sa mancam carne.
Bah saracii homo sapiensii aia si cei de dinaintea lor….Ce inseamna ma sa nu citesti!
Ca sunt convins ca si pe vremea lor exista un dobitoc care nu era in stare sa vaneze nimic, si smangalea peretii pesterilor cu desene vegane! Si cum nu era singurel o punea de o grupare care propovaduia mancatul sanatos. E drept ca mureau la 18 ani ca ii calca dinozaurul daca nu traversau prin locul semnalizat dar ce mai conteaza! Ei mancau sanatos.
Io am crescut cu pomana porcului, soric, jumari, garnita, peste, vaca, lactate, legume. Legumele erau garnitura! Adica ceva ce vine LANGA ce e principal. Si poate foarte bine sa nu vina.
Dar desi am crescut asa nu vin sa iti spun ca asa e corect!
DESPRE CURAJ SI CINSTE
Curaj si cinste. In ultima vreme am tot dat peste oameni care isi construiesc propria lume. Ce inteleg prin asta? Se multumesc sa stea in mocirla calda a ignorantei si autosuficientei, si ca sa nu ii scoata nimeni de acolo se incojoara de persoane care ii preaslavesc.
Pupincuristii sunt o rasa aparte cu doua subramuri: nascuti asa sau transformati. Cei mai nasoi sunt aia nascuti pentru ca pentru cei transformati mai exista o sansa de reabilitare. Ca poate sunt asa mumumu pentru ca sunt indusi in eroare, neinformati, orbiti etc
Ei bine daca esti o persoana mediocra, comoda, si care considera ca a urcat indeajuns iar acum trebuie sa se odihneasca, sigur vei avea o gasca ce iti va spune ce minunata esti.
Pentru tine care esti in mijlocul acestei lumi exista pericolul ca in pupincuristi sa se infiltreze unii care sa vrea sa te tina acolo. Timp in care ei te pot depasi. Si parasi la un moment dat.
Dar ce iti pasa tie….atata lume te venereaza!
Si atat de putini care iti spun unde gresesti!
Si oricum daca se arata „inamici” din astia gata sa iti strice zen-ul interior exista posibilitatea sa ii excluzi.