Datu’ pe goarna

Aseara am venit din preumblarile mele nocturne, si ametit de un lapte stricat turnat cu maiestrie intr-un cafe late de o chelnerita handi am decis ca trebuie sa vad daca pot ocupa toata diagonala patului. Am reusit intr-un tarziu, e drept cu degetele intinse la maxim. Am realizat mai tarziu cat este de important sa iti aranjezi perna inainte sa te culci. Eu nu am facut acest lucru si uite ce am patit.

Am inceput sa visez. Se facea ca ma dau jos din pat si ma imbrac. Asa mai casual. Adica un pantalon de treling neshte bascheti, un acoperamant de fontanela, o lana la gat si o geaca ponosita. Si ies din casa. Ma duc la lift il chem. ma urc, cobor si tasnesc direct in garaj. Spun buna seara respectuos unei dudui pe jumatate adormita si cu bigudiurile in cap (portareasa) si ma indrept spre Haimana. Dormea. Invelita cu husa pana la gat tragea aghioase.
Dau husa jos, ii dau un ghiont sa se trezeasca. Face faru mare, clipeste de doua ori si ma ia la mascari.

– Ce handel ma trezesti ma nu vezi ca e 12 noaptea?
– Taci ca dormi de doua luni, zici ca esti urs. Ai si tu 5 minute pentru un small talk?
– Am ca doara nu fac nimic. Sau ai venit cu gand de plecat? Da nu pare sa ai cheile la tine.
– Nu fi proasta ca abia am scapat de raceala. Sau…aaaa facem misto? Vrei sa iti smulg un semnalizator sa vedem daca iti mai arde de glume?
– Eu cred ca inca esti bolnavior ma Ove. Daca imi smulgi semnalizatorul, cine il pune la loc? A? Cine ma cine? Ma-ta? Tot tu prostea. In plus cine dracu a mai vazut sa poti sa stai de vorba cu motocicleta la 1 noaptea?
– Eu visez acum deci pot sa fac orice asa ca mai taca-ti claxonu ala ca zici ca esti sirena in port!

Ma rog nu o sa va redau toata discutia ca ne-am ciondanit pana pe la 2 noaptea. M-am enervat la un moment dat ca devenea mai desteapta decat mine pe masura ce trecea timpul si mie mi se facea mai somn. I-am tras un sut in pneul din spate ( a se citi in cur) i-am tras husa peste cap ca la papagal si am lasat-o sa doarma.
Ies din garaj si ma duc in casa. Ma asez in pat si imi aranjez de aceasta data perna, moment in care somnul ma ia in bratele lui ca o amanta ce mi-a dus dorul.

Dimineata ma trezesc si gasesc adidasii, geaca, si toate textilele casual …langa pat. Ma duc la garaj unde ma intampina duduia fara bigudiuri de data asta.

– N-ati avut somn azi noapte domnu Ovidiu….si nu m-ati lasat nici pe mine sa dorm. Sau nu v-ati aranjat perna cum trebuie?
Ma de unde stie asta ma?

Nu e vorba despre creditele de la banca in titlu. Toti le avem, stim ce e cu ele nu vreau sa reiterez asta acum. Ma gandeam la creditul pe care il acordam partenerului de dans. In tango (cel putin) sunt leader-i si follower-i. Nu sunt convins ca e corect cum am scris dar ati prins ideea. Cel care conduce si cel care urmeaza. Da stiu, si mie mi-a sunat aiurea la inceput „cel care urmeaza” – insa nu trebuie sa va ganditi la follower ca la un fraierica pe care il scoti cu lesa in parc si el merge pe unde vrea muschii tai.
Nu e deloc asa. Din contra. Eu cred ca aportul follower-ul (al femeii in general) in dans este de 50% dar poate sa urce si mai mult. Depinde de ea.

Bun. Cat credit acordam partenerului. De dans. Critici intre parteneri am auzit de nu pot sa va povestesc. Nu faci bine aia, nu te stradui nu nu nu nu. Nu mi-o luati in nume de rau, critica e buna dar tonul face muzica. Foarte rar am auzit lideri care sa isi laude partenerele de dans. Asta si pentru ca eu nu am dansat cu ei….
Se poate sa ma insel insa avand in vedere cate partenere mi-au zis ca nush ce lider le-a zis ba ca nu isi tin axa, ba ca nu sunt feminine ba ca nu stiu ce…ma gandesc ca sunt multi din astia. Mai baieti nu le iau apararea dar sa mor eu fetele astea sunt niste eroine. Isi pun picioarele la bataie pentru incercarile noastre (deseori nereusite) de gancho, ametesc in giro de le iau toti dracii pana ne hotaram noi ce sa facem mai departe, inrosesc podeaua in ocho ca nu mai stim cum sa le scoatem de acolo.

Acum ma intreb cat credit acordam partenerei de dans? Cand am inceput sa dansez tango argentinian toata lumea imi spunea sa dansez cu avansatele ca invat mai repede. Ca toti au facut asa. Cum stateam eu asa ca prostea si ma gandeam am realizat de fapt ca liderii invata de la follower-i. Daca e avansata te ajuta in miscari si intelegi ce tre sa faci acolo si cum sa conduci, simti dinamicile, te umpli de bucurie ca iti iese ceva. Daca nu este avansata iti dai seama ca nu ai condus cum trebuie ceva si de aceea ea nu a executat, si te stradui sa ii conduci lucrul ala pana cand iti iese si inveti.

Ar trebui sa le dam mai mult credit pentru ca este doar o singura concluzie.
Noi liderii invatam de la ele. Tot timpul.

De aproape o saptamana zac in casa. Am participat la niscai cursuri si era frig rau in sala si uite asa m-am captusit cu nasul izvor de apa plata. Fara lamaie. Asta mai lipsea sa imi curga pe nas direct limonada pe care am baut-o cu sarg atatea zile. Nu va mai insir lista de medicamente administrate ca nu are nici un sens. Intr-una din zile, sa fi fost ieri, sa fi fost cu o zi in urma nici nu mai conteaza, m-am trezit cu o foame in instalatie de m-am temut ca inca sunt in crestere.

Ptiu, drace – mi-am zis! Asta iti trebuie sa mai cresti un pic si sa fie musai sa iti schimbi garderoba! Inca nu sunt lamurit daca este asa dar stau cu centimetrul pregatit si iau masuri. Cum spuneam ma incerca o foame napraznica si uite cum s-a urnit Greuceanu ca in basmul cu acelasi nume, catre frigider. Bine…acuma sigur ca din cauza bolii nu mai judecam limpede. Pe drum insa m-a lovit! Ce dracu sa caut eu la frigider? In el sunt sigur in permanenta doua articole: frig si ecou. Altceva e la noroc. Mai un ou care sta sa eclozeze, mai niste ciuperci care au dezvoltat ciuperci si asa mai departe. Dar la dracu! Sa incercam!

Sesam adcroite! Inauntru cum va ziceam un mare frig si un unt expirat cam de doua saptamani. M-am gandit ca la cate chimicale are untul acum oricum nu putea sa se strice asa ca l-am smuls din ghetar si l-am adus in bucatarie. In gandul meu erau niste tartine cu unt si miere. Miere am. Pun mana pe punga de paine si constat nu foarte uimit ca e plina de penicilina. Statea mucegaiul pe felii straturi straturi. Nu era Babes pe langa mine ca se apuca sigur sa le arunce in niste pahare Berzelius si sa constate stransa legatura dintre paine si saptamana ce trecuse. Ma duc inapoi in frigider pentru ca eu baiat prevazator imi pun o paine in congelator. Sa fie. Tarrraaaa! Era acolo! De mai bine de un an cred….Dar o scot si vocile imi zic la fel ca si la unt: ce dracu poate sa se strice? O pun in cuptor sa se incalzeasca si dezghete. In timpul acesta pun langa flacara untul. Ca sa se mai inmoaie si el sireacul. Ma duc sa mai citesc niste mailuri nu inainte sa pun pe alt ochi un ibric cu ceai. Uit de toate trei pret de juma de ora. Ma intorc deschid geamul sa iasa fumul, scot painea din cuptor si belesc ochii la ea. Si ea facea acelasi lucru….

S-a desfacut ca o garofita primavara. Curgea coaja aia in toate partile. O iau, ma frig corespunzator si o arunc in cosul de gunoi. Ma ridic la timp sa vad cum untul se scurgea pe aragaz organizat intr-un rauletz molcom. Iau si meduza aia de pachet de unt si o zvarl peste paine, dau si ceaiul la o parte si incep sa rad. Una peste alta cam aveam tartinele. Painea era prajita, si untul intins pe ea. Mai ramanea sa mai trantesc niste miere si erau gata. Iau punga de gunoi sa o duc la ghena. Cu o miscare ferma si precisa rasucesc baierele pungii si o smulg din galeata. Aproximativ 5 secunde mai tarziu tot continutul era pe jos pentru ca painea aia fierbinte negociase cu fundul pungii o iesire. Am curatat.

De tartine nu am avut parte ma duc sa ma spal pe cap incaltea. Numai pe cap… Dau drumul la dus, ma aplec peste cada si dirijez apa peste pletele-mi negre. Stiti voi momentele acelea in care descoperiti brusc ca sunteti destepti dar e prea tarziu? Un moment din ala am avut si eu atunci.
Ma gandeam ce destept sunt eu cum ma spal pe cat cu hanoracul pe mine si cat de bine imi reuseste.
Numa ca stateam aplecat. Si hanoracul are gluga. Care o secunda mai tarziu a basculat pe pozitia „umplere” direct in tirul dusului….si s-a umplut….
Ah nu! Nu ! Nu atunci am fost destept! Ci cand am vrut sa minimalizez pierderile si m-am indreptat brusc de spate. Atunci gluga a revenit la pozitia initiala. Cu tot cu apa din ea.

Asa imi vine sa ma pup cateodata….

Eu nu judec oamenii in pripa. Ii judec repede dar nu in graba. Si de cele mai multe ori judec bine. Desigur ca mai dau si rateuri dar rata de greseala este atat de mica incat tind spre perfectiune. Ce sa fac….sunt bun….
Asta asa…ca sa nu ziceti ca nu v-am zis…

Dimineata ma urc bine mersi in tramvai. Da, da, in acel tramvai cu babe, mosi si alte oratanii. Frate era asa de libeeer ! Am mers spre servici imaginandu-mi ca sunt intr-o tara europeana. Iau o cartela uitata prin buzunar si o introduc in masinaria de capsat, moment in care imi apare un mesaj „cartela expirata”. Ptiu drace! Bine dracu’ ca nu am mancat-o! Si astea expira ma? Si nu mirosea….
Mare coada ce se facuse in spatele meu evident.
Febril bag mana in buzunar si scot tot ce era acolo, mai gasesc o cartela o introduc si intru. Ca asta era in termenul de garantie.
Trec de vama si arunc cartelele la gunoi.

Ma urc in tramvaiu galben fara cai si purced spre locul unde imi place mie sa imi petrec zilele asa…ca un hobby. O statie mai incolo imi verific traznaile de le am eu in buzunarul in care imi tineam si cartelele de metrou. Surpriza mai gasesc o cartela! Maaamaaa zic ia uite ce noroc pe capu meu mai am una. Ma uit la ea si observ cu stupoare ca era folosita pe ambele parti. Citesc cand am rezolvat-o si am o surpriza si mai mare! Abia o compostasem! Bine bine….SI EU CE DRACU AM ARUNCAT LA GUNOI????
Abonamentul de tango…..

M-am dat jos din metrou regulamentar, am trecut pe celalalt peron si am facut cale intoarsa pret de o statie. Ma duc la cosul de gunoi, imi dau rucsacul jos din spate, si ma apuc meticulos de scobit in gunoi. Acum imaginati-va asta: un tip imbracat cu haine ok, curatel, frumusel si modest, scormoneste fara graba in gunoi. Ce ati fi spus daca vedeati faza asta? Dau la o parte cateva ambalaje de croissant cu ciocolata (ia uite frate ce consuma romanii), un baton snikers aproape inceput (norocu meu frate pe asta l-am luat), niste cartele, un handsfree fara o casca, un motz de la o caciula si undeva pe fundul cosului de gunoi, trist si pustiu statea abonamentul meu la tango.

Il iau tacticos, imi bag si snikersu in buzunar si ma uit in jur. Si acuma rad….
Nu o sa ii mai judec niciodata pe oamenii care cauta in gunoi…

Nu stii niciodata….

Am fost in weekend la Cluj la cursurile de tango tinute de Lucian si Monica si organizate de Ioana si Horia. Foarte fain – cum spune francezul. M-a gazduit Iulia o buna prietena de a mea. Mai, clujenii sunt cei mai putin stresati oameni din tara asta din cate am vazut eu. I-am dat agenda de imprastiere ca sa stie unde sa ma duca. A memorat totul cu o preciziea de ceas elvetian numa ca ceasul asta era in Romania si el era setat pe ora Chinei. Avea mai multe persoane de lasat pe ici pe colo. Pe mine trebuia sa ma duca la ora de tehnica de barbati care se tinea intr-un loc si pe Oana in alt loc la tehnica de mujeres evident. M-am dat jos din masina si ma intalnesc cu Luci care ma intreaba senin „vii la ora de tehnica?”
-Pai abia am venit!
– Nu ca nu aici este. E in partea cealalta!
Pune mana pe telefon explica-i Iuliei ce si cum….

Seara a fost milonga. Iulia, unde ma duc eu la Milonga? Pe Napoca numarul 1! Ma urc in taxi si ii dau omului adresa. Cobor din taxi in fata unei cladiri pe care scria Napoca 1 insa nu cred ca mai locuise nimeni in ea din perioada interbelica. Sigur nu era acolo…Era la numarul 19…..

M-am dus cu mana in cele trei litere la Iulia evident asa ca m-am oferit sa ii montez abajurul cumparat de ea cu un an in urma. Se pare ca nu mai exista nici un barbat priceput in Cluj care sa isi fi facut timp sa ii monteze fetei acel abajur. Ma apuc sa impletesc la el, bob de mazare, bob de orez, goblen in cruce simpla ca era de asamblat o gramada. Apoi ma prind ca imi trebuie si mie un cleste macar ca sa pot sa apuc firele alea aflate in tensiune. Nu avea o asemenea scula profesionala in casa. Dar a zis asa:
– ah…ma duc pana afara ca am vazut niste oameni in beci….poate au ei…
Cum ma oameni in beci! Ce faceau oamenii aia in beci?
– salut noi suntem oamenii din beci. Stam si noi,….e randul nostru azi, ieri au fost altii….beciul nu poate sa ramana nepazit….
Culmea, oamenii din beci care consumau ceva lichide bahice cu multe grade aveau cleste asa ca am putut sa duc la bun sfarsit operatiunea de montare a abajurului.
Fiat Lux!

Dupa milonga m-am dus la o petrecere intr-un bar. Nu mai stiu cum se chema. Ma…plin de musculosi in barul ala. Nu mai aveai loc de bicepsi. In speta era unu care trasese asa de mult de gangtere inainte sa vina in club ca i se vedeau toate venele si ce era mai haios la el e ca ORICE absolut ORICE GEST pe care il facea era menit sa ii puna in valoare masa musculara. Chiar si cand cerea berea intindea mana exact cum fac culturistii aia cand isi incordeaza bicepsu, tricepsu si forcepsu.
Foarte amuzant am ras de m-am prapadit. Si mai era unu varza de beat care avea treaba cu fetele si l-am usuit eu, si mi-a zis asa:
– noroc ca eu plec acasa acuma ca altfel erai aici asa (si a urmat un gest care imi explica foarte clar ca m-ar fi aruncat pe toti peretii). Da’ eu plec acasa acuma….

Frumos la Cluj. Ma mai duc

Obisnuiam sa fredonez prostioara asta de cantec toata vara pentru ca pur si simplu ma amuza. Ii faceam vremii in ciuda stii? Ca pot sa cant tampenii si ea nu poa’ sa faca nimic. Ah si mai am unu, ala cu
„si-au plecat la vanatoare dom dom sa naltam, sa culeaga caprioare dom dom sa naltam”. Ca veni vorba mie imi suna tare ciudat cuvantul asta „naltam”. Daca ii pui litera mare sa mor daca nu zici ca e nume – Grigore Naltam de la capitala! Asa. Cum va ziceam cantam numa tampenii toata vara. Bah acu cand a venit iarna si geru si-a belit pendula boierul nu mai am repertoriu. E si din cauza frigului asta e clar. Ca imi clantane limba in gura de frig si nu prea pot sa mai articulez darmite sa mai si par jovial.

Amu pe bune cum mama dracu lu Mos Gerila ala ii place in zapada? E asa rumen in obraji si vesel ca sta cu cizmele alea cat ii ziua de lunga in zapada….E defect ori ce? Nu mi-o dati pe aia cu „are strat adipos” ca acu ceva zile am vazut o huiduma in statia de autobuz (sa mor daca stiu ce era – barbat/femeie) bah tremura saraca aratanie de se zgaltaia asfaltu sub mine! Si eu eram la f’ 4 metri asa. Trebuia sa ii vedeti pe aia din imediata apropiere, ca sa stea in picioare se tineau de stalpu indicator al statiei. Statia se cheama „Capat”. Pai da ca eu acolo muncesc. La capat de lume unde grasii tremura in statie de se crapa geamurile la birouri si unde se construieste un mare pod. Peste ceva.

Un cacat de pod care pleaca de undeva si nu duce nicaieri. Da aduce haos si noroaie. Si frig. Ma iarna e frumoasa. In felicitarile alea de le gaseam eu prin sertare cand eram mic. O cabana frumoasa, cocheta, intr-un palc de brazi, cu o cusma de nea pe dansa si cu un minunat soare. Totul in felicitarea aia emana caldura, liniste, zambet.  Unde kilu meu ati vazut voi asa ceva in Bucuresti? Io cand ies in minusurile de afara imi ingheata pe rand:
– zambetul pe muian
– creierul mic
– picioarele si mainile
– dorinta sa ma mai misc
– ciucurelul
Bah da stii ce nu iti ingheata atunci? Dupa o juma de ora de stat in statie nu iti ingheata sentimentul ca vrei sa urinezi o mictionare prin pipilica. Aia nu ingheata ma nici de a dracu!

Cum draci baltati sa poti sa fii bun ma in asemenea anotimp? Azi dimineata am tras o cearta cu geaca ceva ce n-ai vazut. Nu vroia zdreanta sa iasa afara! Sigur ca am incercat cu argumente logice gen – mai proasto pentru asta ai fost facuta! Sa stai in frig pe mine ca eu sa stau cald sa pot sa te si aduc acasa inapoi. Pas de te intelege. Si-a pus manecile in san si a afisat pe guler o mina care iti transmitea direct „poti sa te si tavalesti pe jos sa dai din picioare ca eu tot nu ies ce sunt proasta ta?”
Da dom’le nasol! Iarna e de cacat. Singuru lucru bun e ca nu mai miroase a transpiratie in tramvai.

Ma mut in Cuba. Ieri